Premierul Ilie Bolojan: Pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar îl vom anunţa săptămâna viitoare | LIVE VIDEO
Premierul a mai declarat ca este posibil ca TVA să fie „reașezat pe două praguri”, astăzi existând trei.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 27 Iunie 2025, 16:35 • Actualizat: 27 Iunie 2025, 17:20
Pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar va fi anunțat săptămâna viitoare, a anunțat, vineri, premierul Ilie Bolojan, la finalul ședinței de Guvern.
Acest articol a fost actualizat cu mai multe detalii și reacții
„Pachetul de măsuri îl vom anunţa săptămâna viitoare”, a spus premierul.
TVA, reașezat pe două praguri
Premierul a mai declarat ca este posibil ca TVA să fie „reașezat pe două praguri”, astăzi existând trei.
„Avem foarte puțini contributori la Casa de Sănătate, dar avem peste 16 milioane de beneficiari. Asta înseamnă că avem foarte multe excepții și avem categorii care sunt scutite și analizăm extinderea bazei de contribuabili prin reducerea unor excepții, prin aplicarea acestei contribuții la pensiilor mai mari. Avem în vedere impozitarea suplimentară a capitalului, mă refer la bănci, la câștiguri din jocuri de noroc”, a mai spus Ilie Bolojan.
Bugetele companiilor de stat, condiționate
Ilie Bolojan a mai declarat că de săptămâna viitoare companiile de stat şi autorităţile din subordinea Executivului vor fi inventariate şi a precizat că aprobarea bugetelor acestora va fi condiţionată.
„O direcţie importantă prin care putem avea resurse mai multe la bugetul de stat este reforma companiilor de stat şi tot ceea ce înseamnă autorităţi care, într-o formă sau alta, sunt finanţate din pieţe şi sunt în subordinea Guvernului. Am stabilit azi în Guvern că, până săptămâna viitoare, vom inventaria toate aceste companii şi pentru că unele dintre ele au nevoie de aprobarea bugetelor în şedinţă de Guvern am condiţionat aprobarea acestor bugete de stabilirea unor indicatori de performanţă fără echivoc, de reducerea numărului de membri în consiliile de administraţie, în consiliile de supraveghere, în plafonarea indemnizaţiilor şi în stabilirea unor măsuri care să facă aceste companii mult mai eficiente”, a spus premierul.
Citește și: Trei din patru români cred că banii din noile taxe vor fi cheltuiți ineficient













