Sursa ta de încredere

Premierul ungar Viktor Orban, vizită în China după cea din Rusia 

Viktor Orban susține că se află într-o „misiune de pace”.

Premierul ungar Viktor Orban, vizită în China după cea din Rusia 
Foto: Reuters

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 08 Iulie 2024, 09:36  • Actualizat: 08 Iulie 2024, 09:36

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, a călătorit luni în China pentru a se întâlni cu preşedintele chinez Xi Jinping în continuarea a ceea ce el numeşte o „misiune de pace” cu privire la războiul din Ucraina, după ce săptămâna trecută a vizitat Kievul şi Moscova, potrivit AFP şi Reuters.

Premierul ungar, singurul lider din UE care a rămas apropiat Kremlinului, s-a întâlnit vineri la Moscova cu preşedintele Vladimir Putin, cu care a abordat mai ales problema războiului în Ucraina şi un posibil acord de încetare a focului, potrivit Agerpres.

Viktor Orban i-a înfuriat pe liderii UE

Viktor Orban, a cărui ţară exercită pentru şase luni preşedinţia prin rotaţie a Consiliului Uniunii Europene, i-a înfuriat pe partenerii europeni ai Budapestei. Liderii UE s-au delimitat de acest demers al premierului ungar şi au ținut să sublinieze că acesta nu are mandat din partea blocului comunitar pentru a negocia cu Vladimir Putin.

„Misiunea de pace 3.0”, a transmis Orban pe reţeaua de socializare X, fostă Twitter, la sosirea sa luni în aeroportul din Beijing, unde a fost întâmpinat de Hua Chunying, viceministru de externe şi purtătoare de cuvânt a diplomaţiei chineze.

Şeful guvernului ungar a fost primit în cursul dimineţii de către preşedintele Xi Jinping, a relatat agenţia de presă Xinhua care nu a oferit detalii despre această întâlnire deocamdată. Cei doi lideri au avut deja ocazia să discute în privat în luna mai în cadrul vizitei de stat a lui Xi Jinping în Ungaria.

Cu acea ocazie, preşedintele chinez a salutat un „parteneriat strategic” exemplar în Uniunea Europeană, făcând apel la Ungaria să joace „un rol mai important” în „dezvoltarea” relaţiilor între Beijing şi Bruxelles.

Înainte de Beijing şi Moscova, Viktor Orban a făcut o călătorie la Kiev pe 2 iulie, prima de la începerea războiului în Ucraina, în februarie 2022, pentru a se întâlni cu preşedintele Volodimir Zelenski.

China, care şi-a consolidat legăturile cu Rusia, încearcă să convingă ţările să susţină planul său de pace în şase puncte prezentat în luna mai împreună cu Brazilia.

„Misiunea de pace a prim-ministrului Viktor Orban continuă”, a declarat directorul de comunicare al lui Orban agenţiei oficiale de presă MTI din Ungaria.

Viktor Orban, apel la o „încetare a focului”

La Kiev, Viktor Orban a făcut apel la o „încetare a focului”, contrar poziţiei ucrainenilor şi aliaţilor lor europeni. Liderul ucrainean a respins această idee, apreciind că Moscova se va folosi de această pauză pentru a-şi completa şi consolida capacităţile.

Proiectul ucrainean prevede o retragere totală a trupelor ruse din ţară, inclusiv din peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014, şi plata daunelor provocate de invazia pe scară largă declanşată de Moscova în februarie 2022.

Ucraina are o nevoie crucială de ajutor occidental pentru a rezista Rusiei, iar Washingtonul, principalul său susţinător, a anunţat un pachet suplimentar de 2,3 miliarde de dolari, mai ales pentru sistemele de apărare antiaeriană.

La începutul anului, premierul ungar s-a opus prin veto unui pachet de asistenţă în valoare de 50 de miliarde de euro din partea Uniunii Europene, care a fost validat în cele din urmă cu întârziere.

Citește și: Viktor Orban, întâlnire cu Vladimir Putin la Moscova. Val de critici din partea liderilor europeni

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Actualitate 16 Octombrie 2026, 13:56

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare

„Avem o relaţia strategică foarte bună cu SUA”, a declarat Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan, pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina. Rusia exercită o presiune tot mai mare
Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:29

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră

„Aliaţii noştri au, de asemenea, capacităţi limitate. România are nevoie de resurse suplimentare, la fel ca şi statele...

Bulgaria a cerut NATO desfășurarea de avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din Marea Neagră
Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
Actualitate 16 Octombrie 2026, 12:24

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile

Şefa FMI a apreciat că autoreglementarea industriei AI este o abordare adecvată, având în vedere că guvernele nu sunt...

Șefa FMI, despre IA: În absenţa unor măsuri de protecţie, riscurile ar putea depăşi oportunităţile
O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Radio România Actualitați

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței guvernului interimar

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței guvernului interimar

VIDEO: Briefing de presă la finalul ședinței guvernului interimar
Salvamont atenționează pe cei care călătoresc în zone înalte că se instalează condițiile de iarnă

Salvamont atenționează pe cei care călătoresc în zone înalte că se instalează condițiile de iarnă

Salvamont atenționează pe cei care călătoresc în zone înalte că se instalează condițiile de iarnă
București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire

București: Începe furnizarea căldurii în sistemul centralizat de încălzire
A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36

A început Festivalul Național de Teatru - ediția 36