Premiul Nobel pentru Pace: Tipurile de acțiuni recompensate din 1901 încoace
În testamentul său, Alfred Nobel (1833-1896) a cerut ca averea sa să fie folosită pentru crearea a cinci premii, dintre care unul destinat persoanelor care au contribuit „cel mai mult sau cel mai bine la apropierea dintre popoare, la abolirea sau reducerea armatelor permanente și la organizarea sau promovarea congreselor pentru pace”.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 07 Octombrie 2026, 23:01 • Actualizat: 07 Octombrie 2026, 23:05
Motivele care au stat la baza acordării Premiului Nobel pentru Pace din 1901 până în prezent s-au schimbat considerabil.
Dacă la început accentul era pus pe încurajarea mișcării pacifiste, începând din anii 1960 apărarea drepturilor fundamentale ale omului a ocupat un loc tot mai important, potrivit unei analize AFP.
În testamentul său, Alfred Nobel (1833-1896) a cerut ca averea sa să fie folosită pentru crearea a cinci premii, dintre care unul destinat persoanelor care au contribuit „cel mai mult sau cel mai bine la apropierea dintre popoare, la abolirea sau reducerea armatelor permanente și la organizarea sau promovarea congreselor pentru pace”.
La fel ca în cazul primului premiu, acordat francezului Frédéric Passy, figură importantă a mișcării pacifiste internaționale de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Comitetul Nobel a recompensat frecvent contribuția generală a laureaților la construirea unei lumi mai reglementate, pașnice și fraterne.
Între 1901 și 2025, aproximativ 30% dintre laureați se încadrează în această categorie, dintre cele șase teme identificate de AFP în urma analizării atente a motivațiilor publicate anual de Comitetul Nobel pentru fiecare laureat.
Proporția se apropia de 80% înainte de Primul Război Mondial și era de aproximativ două treimi înainte de 1945.
Până în 1965, unele premii au încurajat încă, direct sau indirect, tentativele de arbitraj internațional, al căror moștenitor a devenit Organizația Națiunilor Unite.
Însă, odată cu Războiul Rece, între 1967 și 1989, crizele regionale „au căpătat o importanță tot mai mare, inclusiv pentru Comitetul Nobel”, observa Geir Lundestad, istoric și secretar al Comitetului Nobel norvegian între 1990 și 2014, într-un articol publicat în 2001, cu ocazia centenarului Premiului Nobel.
Tentativele de soluționare a crizelor din Orientul Mijlociu, în special, au fost recompensate prin mai multe premii, în 1950, 1957 și 1978.
Tot în această perioadă, tema drepturilor fundamentale ale omului a cunoscut „cea mai rapidă creștere”, observa istoricul, decedat în 2023. În opinia sa, „primul premiu acordat cu adevărat pentru drepturile omului a fost probabil cel primit de Albert John Lutuli în 1960”.
Liderul zulu a fost recompensat pentru acțiunea sa nonviolentă împotriva apartheidului din Africa de Sud, cu 4 ani înainte ca Premiul Nobel pentru Pace să îi fie acordat militantului american pentru drepturi civile Martin Luther King.
Începând din anii 1960, apărarea drepturilor fundamentale a devenit astfel tema cel mai frecvent recompensată, reprezentând peste o treime dintre laureați, până la cea mai recentă câștigătoare, venezueleanca María Corina Machado, premiată în 2025.
În ultimii 35 de ani, persoanele recompensate pentru lupta în favoarea drepturilor omului reprezintă aproape 40% dintre laureați.
Acestea sunt urmate de cei recompensați pentru acțiuni destinate soluționării sau prevenirii unui conflict specific – 20%, pentru combaterea proliferării armelor – 17%, pentru contribuția la o lume mai reglementată, pașnică și fraternă – 11%, pentru promovarea dezvoltării economice sau durabile – 9% și pentru acțiuni umanitare – 4%.













