Nu trebuia să moară niciun român în stradă, dar au murit pentru că nişte persoane s-au jucat cu unele cuvinte în momente cruciale, spune preşedintele Asociaţiei „22 Decembrie”, Florian Adiel, participant activ al evenimentelor de la Revoluţie din Baia Mare.

„După 36 de ani, aud mereu povestea cu teroriştii, iar unele voci susţin cu tărie că aceştia au existat, iar alţii că n-au existat. Dacă punem cap la cap toate documentele istorice şi le interpretăm corect am putea observa că teroriştii inventaţi atunci au fost tocmai românii. Termenul a prins, face parte din cultura revoluţiei şi, cel mai probabil, cuvântul acesta aruncat atunci, în decembrie '89, a făcut mult rău.

Atunci, în decembrie '89, nu trebuia să moară nici un român în stradă. Nu avea pentru ce să moară şi totuşi s-a murit pentru că nişte persoane s-au jucat cu unele cuvinte în momente cruciale. Schimbarea din România ar fi trebuit să se producă firesc atunci, nu cu morţi omeneşti, destine frânte şi vieţile unor familii distruse pe viaţă. În Ungaria, Polonia, fosta Cehoslovacie, fosta Germanie Democrată, Bulgaria au fost schimbări, însă n-au murit în stradă atât de multe persoane precum în România. Acest lucru rămâne dureros şi acum, la atâţia ani de la Revoluţie”, a spus Florian Adiel.

„Toate armele, îndeosebi pistoalele, au fost abandonat”

Acesta şi-a amintit că securiştii şi miliţienii care se aflau în sediul judeţean al celor două instituţii au fugit din clădire pe 22 decembrie şi au lăsat toate armele în dulapuri sau fişete.

„La 36 de ani după aceste momente tensionate parcă totul devine o amintire îndepărtată. În momentul intrării noastre în sediul miliţiei şi securităţii judeţene, că cele două funcţionau în aceeaşi clădire, majoritatea subofiţerilor şi ofiţerilor fugiseră din instituţie. Am fost întâmpinaţi de un tânăr ofiţer, Mureşan, şi alţi câţiva ofiţeri rămaşi. Toate armele, îndeosebi pistoalele, au fost abandonate în fişete sau dulapurile metalice pe care le foloseau.

Totuşi, partea amuzantă a fost consumată în urma cu ceva ani când fosta şefă a IPJ Maramureş, a contactat asociaţia, precizând că le lipsesc două pistoale. Vă daţi seama că acel lucru era imposibil pentru că securitatea păstra o evidenţă atentă a armelor din dotare şi niciun civil nu avea cum să îşi însuşească un pistolet. Nu ştiu ce au făcut după această solicitare, însă e hilar să vii după atâţia ani de la Revoluţie şi să spui că nu găseşti două pistolete”, a spus Florian Adiel.

Conform acestuia, în zilele Revoluţiei n-a fost tras niciun foc de armă, însă a existat o stare de presiune permanentă de a aduce trupele securităţii aflate într-o cazarmă din Şomcuta Mare.

„Situaţia a fost permanent extrem de tensionată, foarte mulţi oameni se aflau în stradă, în faţa porţii de la intrarea în sediul Securităţii, iar pe acest fond unii dintre civili, dar şi ofiţerii aduceau mereu în discuţie aducerea trupelor de securitate, adică soldaţi în termen de la unitatea militară Şomcuta Mare, acolo unde funcţiona cazarma trupelor de securitate din judeţul Maramureş.

Acest lucru nu s-a întâmplat pentru că, împreună cu alte persoane, am încercat să calmăm starea de spirit extrem de agitată şi să le explicăm celor din clădire că nu suntem atacaţi de nimeni şi nici nu am fi avut pentru ce. Dacă atunci am fi mers în direcţia sugerată de unii şi solicitat aducerea trupelor de securitate în Baia Mare, cred că ar fi fost un măcel. Confuzia, tensiunea împinsă peste limită, zvonurile şi duşmanii imaginari erau, de fapt, inamicii momentelor revoluţiei. Cert e că, până pe 5 ianuarie 1990, împreună cu mica mână de oameni proveniţi din cele mai variate domenii economice, pot spune că în acele zile am condus Securitatea şi Miliţia, apoi lucrurile au luat o cale aşezată”, a mai spus Florian Adiel.

„Toţi au fugit speriaţi de mişcarea străzii”

El a adăugat că, în momentul intrării în sediul Securităţii, nu i-a mai găsit pe niciunul dintre ofiţerii care-l anchetaseră în toamna anului 1989.

„Niciunul, dar niciunul dintre ofiţerii care m-au anchetat în toamna lui '89 nu mai erau acolo. Toţi au fugit speriaţi de mişcarea străzii. Aş fi vrut să-i întâlnesc pe unii dintre ei pentru a vorbi puţin. Când m-au anchetat, erau foarte curajoşi, siguri pe ei şi doreau să afle în ce anume eram implicat. Atunci, în toamna lui '89, un ofiţer de miliţie, adjunctul miliţiei judeţene, a murit într-o împrejurare care nici acum n-a fost elucidată. Maşina personală a explodat în momentul care a răsucit contactul.

Maiorul Ivan, că despre el e vorba, era un personaj aparte. Pasionat de jocul de cărţi, dar şi foarte bun profesionist, a sfârşit într-un mod tragic. Şi asta se întâmpla cu câteva luni de zile înaintea Revoluţiei. Cert e că această întâmplare tristă n-au fost nici acum lămurită. Nimeni nu putea în România acelor ani să arunce maşini în aer, nu avea cu ce pentru că toate materialele care ar fi putut provoca o explozie erau sever controlate. Explozibilii, atunci, erau folosiţi în cariere de piatră şi minerit. Moartea acestui ofiţer produsă cu puţin timp înaintea lui decembrie '89 rămâne o mare necunoscută”, a afirmat revoluţionarul.

Citește și: Revoluţionarii din Decembrie 1989 de la Timişoara, dezamăgiţi că aspiraţiile de atunci nu s-au realizat complet