Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Nicuşor Dan şi a constatat că prevederile legislaţiei referitoare la guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie.

"Curtea Constituţională a stabilit că reglementarea distinctă a posibilităţii decontării în condiţiile legii, a unor cheltuieli de reprezentare, transport, diurnă şi cazare efectuate în scopul exercitării mandatelor de către administratorii şi directorii, în cazul sistemului unitar, respectiv de către membrii consiliului de supraveghere şi membrii directoratului, în cazul sistemului dualist, fără ca acestea să fie considerate beneficii sau avantaje din categoria celor menţionate la art.39 alin.(2) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011, nu contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art.1 alin.(5) privind principiul legalităţii, art.61 alin.(2) privind rolul Parlamentului, art.75 – Sesizarea Camerelor, art.135 alin.(2) lit.b) privind obligaţia statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, precum şi art.147 alin.(4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale", se precizează într-un comunicat al CCR.

În privinţa criticilor referitoare la existenţa „unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”, pe de o parte, şi la existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului, pe de altă parte, Curtea a constatat că introducerea şi a altor tipuri de cheltuieli cu reprezentarea, transportul, diurna şi cazarea, care nu sunt asimilate beneficiilor sau avantajelor acordate de societate prin contractul de mandat, fiind distincte de cele reglementate în OUG 109/2011, „nu are semnificaţia unei deturnări de la scopul iniţial al legii, ci este în legătură directă cu acesta”.

„Fiind realizate în scopul exercitării mandatelor, aceste cheltuieli sunt, de fapt, decontări de cheltuieli prevăzute de lege, care fac parte din categoria de informaţii publice prevăzute la art.51 lit.l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011. Prin urmare, o atare normă juridică poate fi adoptată de forul decizional, în propria procedură parlamentară de legiferare, fiind expresia propriului aport, exprimat în limitele marjei de legiferare permise forului decizional de însuşi principiul bicameralismului”, mai precizează CCR.

Potrivit CCR, întrucât Camera decizională a acţionat în sfera sa de competenţă, iar modificările operate nu se abat de la scopul urmărit de iniţiatorul propunerii legislative, ci constituie expresia unei reglementări corespunzătoare cu finalitatea legii, „nu se poate reţine încălcarea principiului constituţional al bicameralismului”.

Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea a constatat că reglementarea distinctă a cheltuielilor menţionate mai sus „reprezintă decontări de cheltuieli efectuate în scopul exercitării mandatelor”, potrivit legii, nu semnifică în mod automat faptul că aceste cheltuieli sunt nelimitate sau că se sustrag controlului şi autorizării exercitate de către Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice.

„Agenţia va controla şi autoriza în continuare orice cheltuială care se circumscrie în totalul beneficiilor acordate într-un an de mandat, şi va aprecia în legătură cu oportunitatea sau natura juridică a acestor cheltuieli, precum şi cu privire la limitele/plafoanele acestora”, explică judecătorii CCR.

În schimb, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale stabilirea beneficiilor ce pot fi incluse în cadrul contractului de mandat şi nici a criteriilor legale în funcţie de care anumite cheltuieli publice pot fi decontate fără a fi considerate beneficii/avantaje, astfel încât legea criticată exprimă „o opţiune legislativă ce se circumscrie libertăţii constituţionale a legiuitorului, consacrate de art.61 alin.(1) din Legea fundamentală, de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a unor drepturi”.