Noi suntem Radio România, sursa ta de încredere

Prezidenţiale 2025: Perioada electorală începe în această săptămână, când va fi constituit BEC

Campania electorală va începe la data de 4 aprilie şi se va încheia pe 3 mai, la ora 7:00.

Prezidenţiale 2025: Perioada electorală începe în această săptămână, când va fi constituit BEC

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 17 Februarie 2025, 09:37  • Actualizat: 17 Februarie 2025, 09:37

Perioada electorală pentru alegerile prezidenţiale începe în această săptămână. Biroul Electoral Central (BEC) va fi constituit joi, 20 februarie. Primul tur va avea loc pe 4 mai, iar cel de-al doilea pe 18 mai.

Candidaturile pot fi depuse până pe 15 martie, iar campania electorală începe la data de 4 aprilie şi se încheie pe 3 mai, la ora 7:00, conform hotărârii referitoare la calendarul prezidenţialelor, publicată în Monitorul Oficial.

Principalele repere ale perioadei electorale, potrivit calendarului aprobat de Guvern, sunt:

* 20 februarie - sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, cei 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care vor face parte din BEC

* în termen de 24 de ore de la învestirea judecătorilor în Biroul Electoral Central, cel mai târziu la data de 21 februarie, se vor alege preşedintele BEC şi locţiitorul acestuia, prin vot secret, dintre magistraţii desemnaţi în Birou

* pe 22 februarie BEC va fi completat cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente şi cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic parlamentar

* cel mai târziu pe 23 februarie - depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a alianţelor electorale

* 27 februarie - stabilirea de către CNA a regulilor de desfăşurare a campaniei electorale prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale

* până cel mai târziu la data de 15 martie, ora 24:00, partidele politice, alianţele politice sau electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi pot depune candidaturile

* în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea candidaturii, cel mai târziu la data de 17 martie, are loc înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale

* cel mai târziu la data de 18 martie, candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii pot formula contestaţii la CCR privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturilor sau a semnelor electorale, după caz; pe 19 martie CCR soluţionează contestaţiile, prin hotărâri definitive, ce se comunică de îndată Biroului Electoral Central şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I

* până la data rămânerii definitive a candidaturilor, cel mai târziu la data de 19 martie, candidaţii pot renunţa la candidatură

* 20 martie - rămânerea definitivă a candidaturilor şi a semnelor electorale; are loc comunicarea către birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate a candidaturilor şi semnelor electorale definitive, în ordinea în care au fost depuse

* în 48 de ore de la data rămânerii definitive a candidaturilor - 22 martie - se va stabili ordinea de înscriere pe buletinul de vot; BEC comunică ordinea de înscriere în buletinul de vot a candidaţilor şi a semnelor electorale ale acestora către Curtea Constituţională a României şi Regia Autonomă ''Monitorul Oficial''

* pe 23 martie va fi completat BEC cu reprezentanţii formaţiunilor politice care nu sunt reprezentate în Parlament şi care au propus candidaţi

* pe 4 aprilie va începe campania electorală şi se încheie pe 3 mai, la ora 7:00

* 2 mai, de la ora 7:00 (ora locală) - la ora 21:00 (ora locală) - prima zi a votării în străinătate

* 3 mai, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală) - a doua zi a votării în străinătate

În ambele zile, alegătorii care la ora 21:00 (ora locală) se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul constituţional până cel mai târziu la ora 23:59 (ora locală), potrivit Agerpres.

* 4 mai - a treia zi de vot în diaspora; urnele se deschid la ora 7:00 (ora locală) şi se închid la ora 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz); în ziua de duminică, votarea se încheie la ora locală 21:00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00. Alegătorii care la ora de încheiere a votării se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pot vota până cel mai târziu la ora locală 23:59, dar nu mai târziu de ora locală a României 23:59

Primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, pe 4 mai

* 4 mai, ora 7:00, începe votarea în ţară; secţiile vor fi deschise până la ora 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de a alege până cel mai târziu la ora 23:59

* în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 6 mai, ora 24:00, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi candidaţii care au participat la alegeri pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală; cererea temeinic motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază se adresează Curţii Constituţionale

* 8 mai - înaintarea către Curtea Constituţională a României a procesului-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor; după primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, CCR validează alegerilor, iar rezultatul va fi publicat în Monitorul Oficial

Pentru un al doilea tur, campania electorală va începe la data de 9 mai

În situaţia organizării unui al doilea tur, campania electorală va începe pe 9 mai şi se va încheia pe 17 mai, ora 7:00. Alegerile în ţară au loc pe 18 mai, între orele 7:00 şi 21:00.

Votarea în străinătate se va desfăşura tot pe parcursul a trei zile:

* vineri, 16 mai, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală)

* sâmbătă, 17 mai, între orele 7:00 - 21:00 (ora locală)

* duminică, 18 mai, între orele 7:00 (ora locală) - 21:00 (ora locală sau ora locală a României, după caz).

În termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 20 mai, ora 24:00, partidele şi candidaţii care au participat la alegeri pot formula cereri pentru anularea alegerilor pe motiv de fraudă electorală, care vor fi depuse la CCR.

Ulterior, pe 22 mai, BEC va înainta către Curtea Constituţională procesul-verbal, împreună cu procesele-verbale de constatare şi centralizare a rezultatelor votării întocmite de birourile electorale judeţene, birourile electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate şi birourile electorale ale secţiilor de votare; după primirea dosarului de la Biroul Electoral Central şi soluţionarea cererilor de anulare a alegerilor pentru fraudă electorală, se validează rezultatul alegerilor şi se publică în Monitorul Oficial.

Citește și: Anularea alegerilor prezidențiale din România, criticată de vicepreşedintele SUA

Ministerul Educației alocă peste 1,5 milioane de lei pentru prevenirea şi reducerea violenţei în şcoli
Actualitate 27 Martie 2025, 10:33

Ministerul Educației alocă peste 1,5 milioane de lei pentru prevenirea şi reducerea violenţei în şcoli

„Zero toleranţă pentru orice formă de violenţă în mediul şcolar”, a transmis ministrul Educaţiei, Daniel David.

Ministerul Educației alocă peste 1,5 milioane de lei pentru prevenirea şi reducerea violenţei în şcoli
99 de milioane de lei pentru servicii sociale destinate vârstnicilor. Ministrul Muncii, despre cine poate cere finanțare
Actualitate 27 Martie 2025, 10:28

99 de milioane de lei pentru servicii sociale destinate vârstnicilor. Ministrul Muncii, despre cine poate cere finanțare

„Din păcate, multe dintre persoanele vârstnice din România se confruntă cu singurătate, izolare socială, venituri...

99 de milioane de lei pentru servicii sociale destinate vârstnicilor. Ministrul Muncii, despre cine poate cere finanțare
AFP: Impactul inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă, un subiect sensibil în tehnologie
Actualitate 27 Martie 2025, 08:31

AFP: Impactul inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă, un subiect sensibil în tehnologie

Estimările privind impactul AI asupra locurilor de muncă variază foarte mult. Goldman Sachs estimează că AI ar putea elimina...

AFP: Impactul inteligenței artificiale asupra locurilor de muncă, un subiect sensibil în tehnologie
Nouă reuniune europeană dedicată Ucrainei, la Paris
Actualitate 27 Martie 2025, 08:00

Nouă reuniune europeană dedicată Ucrainei, la Paris

România va fi reprezentată de preşedintele interimar, Ilie Bolojan.

Nouă reuniune europeană dedicată Ucrainei, la Paris
Simularea Bacalaureatului se încheie cu proba la Limba şi litertura maternă
Actualitate 27 Martie 2025, 05:51

Simularea Bacalaureatului se încheie cu proba la Limba şi litertura maternă

Rezultatele vor fi comunicate pe 8 martie.

Simularea Bacalaureatului se încheie cu proba la Limba şi litertura maternă
Președintele Zelenski speră că SUA vor „rămâne puternice” în fața cererilor Rusiei
Actualitate 26 Martie 2025, 23:27

Președintele Zelenski speră că SUA vor „rămâne puternice” în fața cererilor Rusiei

Kremlinul condiționează armistițiul din Marea Neagră convenit cu Washingtonul.

Președintele Zelenski speră că SUA vor „rămâne puternice” în fața cererilor Rusiei
Signalgate: Marco Rubio admite că "cineva a făcut o mare greșeală"
Actualitate 26 Martie 2025, 23:00

Signalgate: Marco Rubio admite că "cineva a făcut o mare greșeală"

Oficialul administrației SUA insistă că niciunul dintre mesajele divulgate nu a pus în pericol viața membrilor forțelor armate.

Signalgate: Marco Rubio admite că "cineva a făcut o mare greșeală"
Miniştrii Burduja şi Predoiu, vizați de moțiuni depuse împotriva lor în Parlament
Actualitate 26 Martie 2025, 22:51

Miniştrii Burduja şi Predoiu, vizați de moțiuni depuse împotriva lor în Parlament

Ambele moțiuni vor fi dezbătute și supuse votului săptămâna viitoare.

Miniştrii Burduja şi Predoiu, vizați de moțiuni depuse împotriva lor în Parlament