Primii români salvați din Gaza au ajuns în țară | VIDEO
Aeronava TAROM trimisă la Cairo pentru a prelua grupul a aterizat, miercuri seară, la Baza 90 Otopeni.
Publicat: 08 Noiembrie 2023, 21:54 • Actualizat: 09 Noiembrie 2023, 06:03
Primii români salvați din Fâșia Gaza au ajuns, miercuri seara, în România.
Aeronava TAROM care a preluat grupul din capitala egipteană a aterizat la Baza 90 Otopeni.
Alături de cei 93 de români și membri ai familiilor acestora, la bordul aeronavei s-au aflat premierul Marcel Ciolacu și ministrul de Externe, Luminița Odobescu.
"Atât eu, cât și doamna ministru, am făcut un gest de normalitate și, mai mult decât atât, am transmis un mesaj foarte clar: statul român nu lasă niciun român în urmă. Astăzi au fost recuperați 129 de români, atât cu cetățeni români, cât și români din Republica Moldova", le-a declarat premierul jurnaliștilor prezenți la Baza 90 Otopeni.
Marcel Ciolacu a mulțumit tuturor instituțiilor care s-au implicat în recuperarea cetățenilor din Fâșia Gaza, în special echipei de la Ministerul de Externe. Premierul a ținut să sublinieze că, în toată această perioadă, a existat o colaborare directă între Guvern și președintele României. Marcel Ciolacu a transmis mulțumiri statului Israel, Egiptului, Qatarului și SUA "pentru reușita acestei acțiuni".
Potrivit lui, Celula de criză de la MAE își va continua activitatea până când vor fi preluați toți românii care solicită acest lucru.
Premierul a invocat situația românilor recuperați din Gaza care nu mai au familii în România. Executivul va pregăti un act normativ pentru sprijinirea acestora.
"Oamenii sunt foarte emoționați și fericiți, ne-au mulțumit pentru că vin dintr-o zonă de război și sunt foarte afectați. Suntem foarte motivați ca să îi evacuăm pe toți cei care au solicitat. Situația este una foarte complexă, care ne impune să ne actualizăm în permanență planurile de evacuare", a declarat ministrul Luminița Odobescu.
O femeie însărcinată și un bărbat bolnav de cancer au fost transportați la spital.
Într-o altă aeronavă au fost îmbarcați cetățeni din Republica Moldova, repatriați cu ajutorul Ministerului român de Externe.
Format din 51 de persoane, un al doilea grup de români și membri de familie ai acestora care urma să fie evacuat din Fâșia Gaza, miercuri, a rămas blocat în enclava palestiniană.
Punctul de trecere a frontierei de la Rafah s-a închis, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Evacuarea grupului "va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah. Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor”, precizează MAE.
Alte solicitări de evacări sunt în analiza autorităților.
Zeci de state s-au mobilizat să își recupereze cetățenii din enclava palestiniană, luată cu asalt de trupele israeliene după atacul comis, la 7 octombrie, de militanții grupării islamiste Hamas.
În războiul din Orientul Mijlociu au murit 1.400 de israelieni și peste 10.000 de palestinieni.
Un purtător de cuvânt al forţelor israeliene a transmis, miercuri seară, că gruparea palestiniană Hamas a pierdut controlul în nordul Fâșia Gaza. Reprezentantul IDF a precizat că nu vor fi încetări ale focului în perioada următoare, dar vor fi permise pauze umanitare.
Într-un dosar special, agenția Rador Radio România urmărește desfășurarea ostilităților.













