Primul cod roșu de caniculă din această vară
Avertizarea va fi valabilă, duminică, în județele Mehedinți, Dolj și Olt
Articol de Matei Pavel, Publicat: 05 Iulie 2025, 11:32 • Actualizat: 05 Iulie 2025, 11:46
Administrația Națională de Meteorologie a emis primul cod roșu de caniculă din această vară.
Avertizarea va fi valabilă, duminică, în județele Mehedinți, Dolj și Olt.
Meteolorologii prognozează temperaturi maxime de 39 – 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Cu puține excepții, restul județelor se vor afla, duminică, sub coduri portocaliu și galben.