Procurorul general al SUA: Maduro, inculpat la New York pentru trafic de droguri și arme
Liderul venezuelean este acuzat de „conspirație pentru narco-terorism, conspirație pentru import de cocaină, deținere de mitraliere și dispozitive distructive, precum și conspirație pentru deținerea de mitraliere și dispozitive distructive împotriva Statelor Unite”.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Ianuarie 2026, 14:59 • Actualizat: 03 Ianuarie 2026, 15:20
Procurorul general al Statelor Unite a declarat că președintele venezuelean și soția sa, despre care Casa Albă susține că au fost capturați în urma unei operațiuni a forțelor americane speciale, au fost inculpați în Districtul Sudic al New Yorkului.
Potrivit lui Pam Bondi, Nicolás Maduro este acuzat de „conspirație pentru narco-terorism, conspirație pentru import de cocaină, deținere de mitraliere și dispozitive distructive, precum și conspirație pentru deținerea de mitraliere și dispozitive distructive împotriva Statelor Unite”.
„Ei vor înfrunta în curând întreaga forță a justiției americane, pe teritoriul Statelor Unite, în instanțele americane”, a adăugat procurorul general, fără a preciza de ce anume este acuzată soția lui Maduro.
„Un mare mulțumesc militarilor noștri curajoși care au desfășurat misiunea incredibilă și extrem de reușită de capturare a acestor doi presupuşi traficanți internaționali de droguri”, a mai spus Pam Bondi, citată de BBC News.
Confuzie în Venezuela după atacurile SUA | LIVE TEXT
Președintele Donald Trump a confirmat că Statele Unite ale Americii au desfășurat „o lovitură de amploare împotriva Venezuelei” și că l-au „capturat pe liderul acesteia, președintele Nicolás Maduro”, împreună cu soția sa.
În zorii zilei de sâmbătă, capitala Caracas a fost ținta unor explozii. Amploarea pagubelor sau starea eventualelor victime nu sunt cunoscute.
„Statele Unite ale Americii au desfășurat cu succes o lovitură de amploare împotriva Venezuelei și a liderului acesteia, președintele Nicolás Maduro, care, împreună cu soția sa, a fost capturat și scos din țară.
Această operațiune a fost realizată în cooperare cu forțele de ordine din SUA. Detalii vor urma. Va avea loc o conferință de presă astăzi, la ora 11:00, la Mar-a-Lago. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestui subiect!
Președintele DONALD J. TRUMP”, a scris liderul de la Casa Albă pe platforma Truth Social, pe care o deține și comunică cu regularitate.
Potrivit CNN, Donald Trump a dat undă verde în urmă cu câteva zile pentru capturarea lui Nicolas Maduro, iar misiunea a fost îndeplinită de unitatea Delta Force a Armatei
Pentru moment, președintele SUA nu a oferit detalii suplimentare despre modul în care Nicolás Maduro a fost capturat sau despre locul în care a fost dus.
De cealaltă parte, guvernul Venezuelei nu a confirmat deocamdată aceste informații.
Guvernul de la Caracas a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU.
Reacții internaționale
Uniunea Europeană anunță că monitorizează îndeaproape evoluțiile din Venezuela.
Deși îl consideră pe Nicolás Maduro un președinte ilegitim, blocul comunitar solicită respectarea principiilor dreptului internațional și reținere din partea tuturor actorilor implicați.
Rusia a denunțat "actul de agresiune armată al SUA împotriva Venezuelei".
"În această dimineaţă, SUA au comis un act de agresiune armată împotriva Venezuelei. Acest lucru provoacă profundă îngrijorare şi condamnare", a transmis Ministerul de Externe de la Moscova, citat de agenția TASS.
"Pretextele invocate pentru a justifica astfel de acţiuni sunt nefondate", a adăugat comunicatul.
Potrivit Rusiei, "animozitatea ideologizată a prevalat asupra pragmatismului afacerilor, asupra disponibilităţii de a construi relaţii de încredere şi previzibilitate".
Moscova, unul dintre aliaţii tradiționali ai regimului de la Caracas, a făcut apel la găsirea unei soluţii prin dialog, oferindu-se ca mediator.
„În situaţia actuală, este important, în primul rând, să nu se permită o escaladare ulterioară, să se găsească o soluţie prin dialog. Pornim de la premisa că toţi partenerii care pot avea pretenţii unii faţă de alţii trebuie să caute căi de soluţionare a problemelor prin dialog. Suntem gata să îi sprijinim în acest demers”, mai precizează diplomația rusă.
Moscova insistă ca Venezuelei să i se garanteze dreptul de a-şi determina singură soarta, fără niciun fel de intervenţie distructivă, cu atât mai puţin militară, din exterior.
Rusia a cerut, de asemenea, convocarea unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU.













