Prognoza meteo pentru București: Ninsori trecătoare și ploi, în următoarele zile
Temperaturile minime vor coborî până la -4 grade Celsius.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 19 Noiembrie 2024, 12:10 • Actualizat: 19 Noiembrie 2024, 12:10
Prognoza emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru București, marți, 19 noiembrie, arată că vremea se va răci în Capitală în următoarele patru zile și că sunt așteptate ninsori trecătoare și ploi.
Conform ANM, începând de miercuri, 20 noiembrie, ora 10:00, și până joi, 21 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, cerul va fi variabil ziua şi va avea înnorări seara şi noaptea, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în a doua parte a intervalului.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 5 - 6 grade Celsius. La începutul intervalului va fi nebulozitate joasă şi posibil ceaţă, potrivit prognozei meteo citate de Agerpres.
Ulterior, începând de joi, 21 noiembrie, ora 8:00, și până vineri, 22 noiembrie, ora 8:00, vremea se va răci faţă de ziua precedentă, cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când temporar va ploua, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6 - 7 grade Celsius, iar cea minimă între -4 şi -3 grade Celsius.
Ninsori în București
De asemenea, începând de vineri, 22 noiembrie, ora 8:00, și până sâmbătă, 23 noiembrie, ora 8:00, în Bucureşti, cerul va continua să fie noros, în special seara şi noaptea, când temporar vor fi precipitaţii. Va ploua spre finalul intervalului şi, trecător, se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare.
Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare noaptea. Temperatura maximă va ajunge la 13 - 14 grade, în timp ce minima nu va depăşi două grade.
Prognoza meteo emisă de ANM pentru București mai arată că sâmbătă, 23 noiembrie, între orele 8:00 - 20:00, cerul va fi variabil, iar vântul va fi în general moderat. Temperatura maximă va oscila între 6 şi 7 grade Celsius.
Citește și: Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Temperaturi mai scăzute în vestul țării, în unele zile













