Sursa ta de încredere

Propunere legislativă în Senat: Program de rezidență temporară pentru străinii care investesc cel puțin 400.000 de euro în România

„În cazul în care investitorul retrage parţial sau total investiţia înainte de împlinirea termenului de 5 ani, autorităţile competente pot dispune revocarea permisului de şedere. Revocarea nu va avea loc dacă investitorul, în termen de 60 de zile, înlocuieşte investiţia retrasă cu o altă investiţie eligibilă de valoare cel puţin egală”, arată proiectul.

Propunere legislativă în Senat: Program de rezidență temporară pentru străinii care investesc cel puțin 400.000 de euro în România

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 16 Octombrie 2025, 11:17  • Actualizat: 16 Octombrie 2025, 11:17

O propunere legislativă ce a fost depusă la Senat prevede ca Programul de Rezidenţă prin Investiţie „Golden Visa România” să le ofere cetăţenilor din țări din afara UE/SEE/Confederaţia Elveţiană un permis de şedere temporară pe o perioadă de cinci ani, ce poate fi reînnoit, în schimbul unei investiţii minime de 400.000 euro în ţară.

Conform acestei propuneri legislative, în același permis de şedere pot fi incluşi membri ai familiei acestuia, la cererea investitorului.

Investițiile eligibile, conform propunerii legislative

Proiectul, inițiat de un grup de parlamentari PNL, prevede că investițiile eligibile, în valoare de cel puţin 400.000 de euro, sunt: titluri de stat româneşti, una sau mai multe proprietăţi imobiliare în România păstrate pe o durată de minimum cinci ani de la data achiziţiei, fonduri de investiţii înregistrate şi autorizate în Romania, acţiuni la companii cu capital românesc listate la Bursa de Valori Bucureşti.

„Alte forme de investiţie pot fi stabilite ca eligibile prin ordinul comun al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi al Ministerului Afacerilor Interne, adaptând corespunzător pragul valoric”, arată proiectul de lege, potrivit Agerpres.

Pot solicita participarea în Programul Golden Visa cetăţeni care au împlinit 18 ani din statele menţionate, cu un document valabil de trecere a frontierei de stat, fără semnalări în scopul refuzului intrării pe teritoriul statului român ori în Sistemul de Informaţii Schengen, care nu au fost condamnaţi definitiv pentru o faptă penală şi pentru care nu a intervenit reabilitarea, nu sunt cercetaţi penal şi nu prezintă pericol pentru securitatea naţională - nici solicitantul şi nici vreun membru al familiei inclus în cerere, dovedesc provenienţa şi disponibilitatea fondurilor pentru investiţii, deţin o asigurare medicală valabilă pe teritoriul României.

„În cazul în care investitorul retrage parţial sau total investiţia înainte de împlinirea termenului de 5 ani, autorităţile competente pot dispune revocarea permisului de şedere. Revocarea nu va avea loc dacă investitorul, în termen de 60 de zile, înlocuieşte investiţia retrasă cu o altă investiţie eligibilă de valoare cel puţin egală.

Investitorul are obligaţia de a notifica Inspectoratul General pentru Imigrări din România şi Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) în termen de 30 zile de la modificarea investiţiei”, mai prevede proiectul.

„Vorbim despre rezidenţă, nu cetăţenie. Despre bani reali, investiţi în proiecte reale, cu impact în comunităţi. De ce? Pentru că România are nevoie de capital nou: în imobiliare, companii româneşti, titluri de stat, fonduri de investiţii sau proiecte locale. E o şansă de a atrage resurse private, fără birocraţie şi fără a depinde doar de fonduri publice. (...)

România câştigă capital privat pentru proiecte productive, locuri de muncă şi venituri bugetare, investiţii în oraşe şi judeţe mai puţin dezvoltate, mai multă încredere din partea investitorilor internaţionali”, a scris pe Facebook senatorul PNL Glad Varga, iniţiator al proiectului.

Iniţiatorii îşi argumentează propunerea legislativă prin faptul că alte ţări europene au derulat programe similare de rezidenţă prin investiţii, menite a aduce capital străin şi locuri de muncă. „Noi alegem o variantă responsabilă, cu filtre clare şi focus pe economia reală, nu pe specula imobiliară”, a adăugat Glad Varga.

Proiectul va intra în dezbaterea Senatului, ca prim for legislativ sesizat.

Citește și: Proiect de lege: Victimele violenței domestice ar putea fi scutite de taxa de timbru la divorț și partaj

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina