Sursa ta de încredere

Protest al sindicaliștilor din Educație, marți, în fața Ministerului de Finanțe

„Investiţi în betoane dar lăsaţi minţile goale!”, „Vă protejaţi banii pentru sinecuri şi sacrificaţi viitorul!”, „Aţi jurat să respectaţi Constituţia! O hotărâre judecătorească ce este? O sugestie?” și „Ordonanţa voastră este un abuz!”, sunt mesaje afișate de sindicaliști.

Protest al sindicaliștilor din Educație, marți, în fața Ministerului de Finanțe
Foto: Facebook/ Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 07 Octombrie 2025, 11:55  • Actualizat: 07 Octombrie 2025, 11:55

Un protest al sindicaliștilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” are loc, marţi, 7 octombrie, între orele 11:00 și 12:30, în fața Ministerului de Finanţe.

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi de măsurile fiscal-bugetare adoptate de Guvern, precum şi de amânarea plăţii tranşelor aferente sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice.

„Investiţi în betoane dar lăsaţi minţile goale!”, „Vă protejaţi banii pentru sinecuri şi sacrificaţi viitorul!”, „Aţi jurat să respectaţi Constituţia! O hotărâre judecătorească ce este? O sugestie?” și „Ordonanţa voastră este un abuz!”, sunt mesaje afișate de sindicaliști.

Președintele FSLI: România traversează „cea mai neagră perioadă” din ultimii 35 de ani

„Aceste sume nu sunt un 'cadou', ci un drept recunoscut în justiţie, toate sumele câştigate de organizaţiile sindicale din învăţământ pentru membrii lor în ultimii 15 ani fiind supuse plăţii eşalonate prin acte ale Guvernului. Acum, pe lângă că sunt eşalonate plăţile, Executivul a amânat şi cu un an plata acestora”, au transmis reprezentanţii FSLI, luni, pe Facebook.

Educaţia din România traversează „cea mai neagră perioadă” din ultimii 35 de ani, din cauza prevederilor Legii 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare care au transformat şcoala românească într-un sistem „dezorganizat şi demotivant”, a transmis preşedintele FSLI, Simion Hancescu, duminică, într-un comunicat remis cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei.

„Actualii guvernanţi au vrut reduceri de costuri şi au obţinut: şcoli comasate şi clase suprapopulate, burse şcolare eliminate, elevi care fac naveta către şcoală, de la distanţe mari, peste 14.000 de posturi reduse, tăieri mascate de salarii, profesori obligaţi să predea materii şcolare din arii curriculare diferite, profesori suplinitori valoroşi, care au fost nevoiţi să părăsească sistemul de învăţământ, investiţii zero în infrastructura şcolară!”, a spus el, potrivit Agerpres.

Potrivit sindicatelor din Educaţie, cadrele didactice sunt tratate cu dispreţ, iar această atitudine va conduce la demisii şi pensionări anticipate.

„Domnilor politicieni, aţi reuşit ceva fără precedent: să distrugeţi educaţia din România, un 'succes' al marilor reforme semnate de Guvernul Bolojan! Vă felicitaţi pentru 'economiile' făcute la bugetul de stat, din tăierile aplicate sistemului de învăţământ, dar vă 'scapă' marii evazionişti fiscali, marile ţepe date statului român, marile furturi ale băieţilor deştepţi din energie, marile contracte măsluite.

Toate aceste decizii proaste, lipsite de logică, de analiză, de argumente solide, vor conduce România pe un singur drum - al construirii unei societăţi fără valori, fără educaţie, fără direcţie, oricând supusă manipulărilor', susţine Simion Hancescu.

FSLI a cerut demisia ministrului Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi a prim-ministrului Ilie Bolojan.

Citește și: România are cei mai puțini absolvenți de facultate din Uniunea Europeană

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina