Sursa ta de încredere

Protest al sindicaliștilor din Educație, miercuri, la Guvern și Parlament

Conform sindicaliştilor, noua lege a salarizării „condamnă” profesorii la sărăcie.

Foto: Facebook/ Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 16 Iunie 2026, 11:57  • Actualizat: 16 Iunie 2026, 11:58

Sindicaliștii din Educație vor protesta în faţa Guvernului şi Parlamentului, miercuri, 16 iunie, nemulţumiţi de prevederile proiectului noii legi a salarizării, au anunţat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ.

La protest sunt aşteptate să participe aproximativ 20.000 de persoane, potrivit unor surse sindicale citate de Agerpres.

„Destul! Educaţia cere respect! Dragi colegi, mâine ieşim din nou în stradă. Ne strângem în Piaţa Victoriei pentru a ne cere drepturile!”, a transmis Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”.

Sindicaliştii vor protesta în faţa Guvernului şi apoi se vor merge către Parlament.

„Fiecare angajat din educaţie are dreptul la condiţii socio-profesionale decente”

„Măsurile de austeritate impuse recent şi nepăsarea guvernanţilor faţă de angajamentele asumate în anii trecuţi ne obligă să ieşim din nou în stradă. Fără o reacţie fermă şi unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate. (...)

Fiecare angajat din educaţie are dreptul la condiţii socio-profesionale decente şi la recunoaşterea muncii depuse prin salarii corecte. Fiecare copil are dreptul la o educaţie de calitate”, subliniază Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Conform sindicaliştilor, noua lege a salarizării „condamnă” profesorii la sărăcie.

Varianta de proiect al noii legi a salarizării unitare reprezintă „o încălcare flagrantă a legislaţiei în vigoare, o sfidare a angajamentelor asumate faţă de organizaţiile sindicale şi o dovadă incontestabilă că Guvernul, preşedintele României şi partidele politice îngroapă educaţia, în loc să o trateze ca pe fundamentul pe care se construieşte viitorul unei naţiuni”, afirmau sindicaliştii la finalul lunii aprilie.

Citește și: Eurostat: România are cea mai mare rată de abandon timpuriu al sistemului de educație din Uniunea Europeană

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare