La 4 ani de la declanșarea invaziei ruse asupra Ucrainei, procesul de ucrainizare accelerată a spațiului public și privat cunoaște o dinamică mai complexă decât se anticipa la începutul conflictului.

Deși ruptura simbolică față de limba rusă a devenit, în primele luni de război, un gest de afirmare identitară și de respingere a agresiunii, realitățile unui conflict prelungit determină o parte a populației să revină la limba în care se simte cel mai confortabil în viața de zi cu zi.

Pentru mulți ucraineni, schimbarea limbii vorbite a avut inițial o puternică încărcătură emoțională, notează agenția spaniolă EFE într-o analiză.

Profesoară de limba ucraineană din regiunea Sumî, Anastasia Kramareva povestește că a renunțat la limba rusă imediat după 24 februarie 2022, ca formă de delimitare de statul agresor. Deși crescută într-o zonă predominant rusofonă și obișnuită să folosească rusa în viața cotidiană, ea a ales să promoveze ucraineana inclusiv prin organizarea unor cluburi de conversație destinate celor care doreau să-și schimbe obiceiurile lingvistice.

Entuziasmul inițial nu s-a menținut, însă, în mod uniform în întreaga societate.

Pe fondul dificultăților cotidiene generate de război - pene de curent, presiuni economice, insecuritate, stres permanent - unii cetățeni au revenit la limba maternă sau la cea utilizată tradițional în familie.

Svitlana Ribak, mamă a doi copii, explică faptul că, în condițiile unui trai marcat de incertitudine și lipsuri, efortul de a comunica permanent într-o limbă cu care nu se simte pe deplin confortabil a devenit dificil de susținut.

Această realitate scoate la iveală tensiunile dintre obiectivele de politică lingvistică ale statului și opțiunile personale ale cetățenilor.

Deși autoritățile de la Kiev promovează constant utilizarea limbii ucrainene ca element central al identității naționale și al desprinderii de influența rusă, nu toți ucrainenii împărtășesc această viziune.

Există și voci critice față de procesul de „ucrainizare”, care consideră că impunerea unei limbi în sfera privată sau cotidiană poate genera frustrări și diviziuni suplimentare într-o societate deja profund afectată de război.

Tensiunile sociale au devenit vizibile și în spațiul public.

În ultimele luni au fost raportate incidente legate de folosirea limbii ruse în locuri frecventate de tineri sau în spații culturale. Într-un caz mediatizat, o altercație într-o librărie din Kiev a pornit de la reproșuri legate de utilizarea limbii ruse, iar la Odesa, închiderea temporară a unei discoteci după difuzarea unei melodii în limba rusă a generat o amplă dezbatere publică despre limitele acceptabile ale exprimării culturale în context de război.

Datele recente din sistemul de educație arată că limba rusă continuă să fie utilizată pe scară largă în rândul tinerilor, inclusiv în școli din Kiev.

Potrivit unor studii oficiale, o parte semnificativă dintre profesori și elevi folosesc rusa atât în timpul orelor, cât și în pauze. Autoritățile pun acest fenomen pe seama consumului intens de conținut online în limba rusă, mai ales pe rețelele de socializare, considerat o formă de influență culturală persistentă din partea Rusiei.

Situația reflectă, în ansamblu, o realitate sociolingvistică dificil de gestionat într-un context de conflict prelungit. Pe de o parte, limba ucraineană rămâne un simbol central al rezistenței și al identității naționale. De cealaltă parte, pentru o parte semnificativă a populației, rusa continuă să fie limba naturală a comunicării zilnice, a familiei și a mediului online.

Între aspirațiile politice și identitare ale statului și obiceiurile formate de-a lungul deceniilor, societatea ucraineană traversează un proces de adaptare complex, marcat de tensiuni, compromisuri și realități pragmatice impuse de viața în vreme de război.

Citește și: Ucraina, o țară a văduvelor și orfanilor