Sursa ta de încredere

Recensământul berzelor albe din România, încheiat cu succes

Județul Harghita este preferatul berzelor, găzduind cele mai multe cuiburi – 843 – și aproape 1.800 de pui.

Recensământul berzelor albe din România, încheiat cu succes
Foto: Unsplash / Maurice Schalker

Articol de Diana Oprea, Publicat: 29 Decembrie 2025, 14:45  • Actualizat: 29 Decembrie 2025, 14:45

Recensământul internațional al berzelor albe s-a finalizat după doi ani de muncă în teren, la care au participat sute de voluntari, străbătând localitățile din România. Spre deosebire de datele înregistrate în cadrul recensământului de acum 10 ani, noile date indică o creștere a populației de berze.

Aproape 8.000 de cuiburi de berze, identificate la nivel național

„Anul acesta am încheiat cu succes Recensământul internațional al berzelor albe (2024-2025), un efort uriaș care are loc o dată la 10 ani în toată Europa. După doi ani în care sute de voluntari au străbătut peste 1.200 de sate și orașe, avem o imagine mult mai clară asupra Păsării Anului 2025 în România.

În total, 7.821 de cuiburi au fost înregistrate, dintre care 83% erau ocupate de familii de berze, cu o medie de aproape 2 pui pe cuib! Comparativ cu recensământul precedent (2014-2015), cifrele sunt mult mai bogate, iar asta ne arată cât de importantă este implicarea voastră în monitorizare.

Estimările ne spun că în România pot cuibări între 9.752 și 12.638 de perechi. Județul Harghita rămâne „acasă” pentru berze, găzduind cele mai multe cuiburi (843!) și aproape 1.800 de pui. Iar localitatea Joseni strălucește cu 126 de cuiburi.

Dincolo de cifre, povestea acestui recensământ este despre oameni: voluntari care au parcurs kilometri în căutarea unei perechi de berze, familii care s-au bucurat împreună de căutare și copii care au învățat să folosească aplicația Uite Barza! și să înregistreze fiecare observație cu grijă.

Mulțumim fiecărei persoane care a contribuit – sunteți parte din povestea noastră!”, scrie Societatea Ornitologică Română într-o postare pe Facebook.

Cifrele exacte, în cadrul Recensământului din 2024-2025

Datorită sutelor de voluntari care au străbătut localitățile din România, imaginea cu privire la populația de berze este mult mai clară, relatează Radio România Oltenia-Craiova.

În total, 7.821 de cuiburi au fost înregistrate în bazele de date ale celor două organizații implicate în recensământ. Dintre acestea, 83% (6.509 cuiburi) au fost ocupate de familii de berze. În cuiburile monitorizate au fost observați 12.588 de pui, media fiind de 1,93 pui pe cuib, iar numărul maxim de pui identificați într-un singur cuib a fost de șase.

Cele 1.312 cuiburi neocupate în perioada recensământului, dar înregistrate de voluntari, au avut un rol esențial în estimarea populației la nivel național. Comparativ cu recensământul anterior, desfășurat în perioada 2014-2015, când au fost înregistrate 4.374 de cuiburi, eforturile din ultimii doi ani au dus la identificarea unui număr mult mai mare, oferind o imagine mult mai fidelă a situației din teren.

Pe baza datelor colectate în cadrul Recensământului din 2024-2025, completate cu observații ocazionale realizate în ultimii ani prin intermediul aplicațiilor mobile Uite Barza! și OpenBirdMaps, populația cuibăritoare de berze din România este estimată între 9.752 și 12.638 de perechi.

Dacă barza ar avea un județ preferat, acesta ar fi Harghita. Cu un număr record de 843 de cuiburi și aproape 1.800 de pui, județul domină clasamentul național. Localitatea Joseni se remarcă prin 126 de cuiburi identificate.

Descoperiri inedite în teren

Recensământul nu a adus doar date statistice, ci și descoperiri inedite. În comuna Beliș, din județul Cluj, a fost identificat un cuib situat la altitudinea record de 1.115 metri, unde o familie de berze și-a crescut puii.

În județul Dolj, voluntarul Răzvan Andrei a descoperit o situație rară: 25 de cuiburi construite direct în copaci, pe malul Jiului. De asemenea, în comuna Bârza, din județul Olt, a fost identificat oficial un singur cuib de barză, o situație care a atras atenția prin caracterul său atipic.

Deși voluntarii au recenzat berzele în aproape 40% dintre localitățile din țară, există în continuare zone cu potențial neexplorat, în special în județele Galați, Mehedinți, Vâlcea, Buzău și Maramureș, unde ar putea fi descoperite noi cuiburi în viitor.

Citește și: Grecia a înregistrat o creștere de 8,9% a veniturilor din turism, în perioada ianuarie-octombrie 2025

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină