Sursa ta de încredere

Rechizitoriul dosarului Revoluţiei, desfiinţat din nou de Instanța Supremă

Judecătorii susțin că au găsit nereguli în documentația procurorilor.

Rechizitoriul dosarului Revoluţiei, desfiinţat din nou de Instanța Supremă

Publicat: 14 Iunie 2024, 17:25  • Actualizat: 14 Iunie 2024, 18:09

Rechizitoriul dosarului Revoluţiei anticomuniste din 1989 a fost desfiinţat din nou de Instanța Supremă

Magistraţii notează că rechizitoriul conţine nereguli şi au dat un termen de 5 zile procurorilor militari să precizeze dacă menţin trimiterea dosarului în instanţă sau refac ancheta, potrivit Radio România Actualități.

În octombrie 2023, la instanţa de fond Curtea de Apel Bureşti s-a decis începerea judecării pe fond în dosarul Revoluţiei, în care fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul viceprim-ministru Gelu Voican-Voiculescu şi Iosif Rus, fost şef al aviaţiei militare, sunt acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.

Instanţa a constatat atunci că rechizitoriul întocmit de procurorii militari este legal.

Acuzaţii au contestat soluţia la Înalta Curte de Casaţie, dosarul fiind repartizat, în decembrie 2023, unui complet format din doi judecători, care nu au reuşit însă să cadă de acord asupra unei soluţii, judecătorii având opinii divergente.

În consecinţă, cazul a fost repus pe rol prin intrarea în complet a celui de-al treilea magistrat, Lia Savonea.

Citește și: Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriadei

Fotbalistul spaniol Rafa Mir, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală
Actualitate 15 Iunie 2026, 17:26

Fotbalistul spaniol Rafa Mir, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală

Hotărârea nu este definitivă și poate fi contestată prin apel.

Fotbalistul spaniol Rafa Mir, condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare pentru agresiune sexuală
Președintele INS: Populația rezidentă a României ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, sub 19 milioane și mai îmbătrânită
Actualitate 15 Iunie 2026, 17:17

Președintele INS: Populația rezidentă a României ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, sub 19 milioane și mai îmbătrânită

„Acum, sistemele publice de pensii şi de sănătate vor trebui să răspundă cerinţelor unei populaţii de peste 65 de ani cu mult...

Președintele INS: Populația rezidentă a României ar putea ajunge, într-un orizont mediu de timp, sub 19 milioane și mai îmbătrânită
Fritz, despre Veştea: Marele viteaz încearcă să arunce pisica în curtea altcuiva
Actualitate 15 Iunie 2026, 17:02

Fritz, despre Veştea: Marele viteaz încearcă să arunce pisica în curtea altcuiva

Liderul USR precizează că nu a fost consultat înainte de nominalizarea liberalului și că nici premierul desemnat nu l-a...

Fritz, despre Veştea: Marele viteaz încearcă să arunce pisica în curtea altcuiva
MAREA BRITANIE: Doi tineri, găsiți vinovați pentru atacurile incendiare care au vizat proprietăți asociate lui Keir Starmer
Actualitate 15 Iunie 2026, 16:44

MAREA BRITANIE: Doi tineri, găsiți vinovați pentru atacurile incendiare care au vizat proprietăți asociate lui Keir Starmer

Cetățeanul ucrainean Roman Lavrînovici, în vârstă de 22 de ani, și Stanislav Carpiuc, în vârstă de 27 de ani, cetățean român...

MAREA BRITANIE: Doi tineri, găsiți vinovați pentru atacurile incendiare care au vizat proprietăți asociate lui Keir Starmer
BRAZILIA: Instructori de rope-jumping, arestați după ce au uitat să îi atașeze unei tinere coarda de siguranță
Actualitate 15 Iunie 2026, 15:47

BRAZILIA: Instructori de rope-jumping, arestați după ce au uitat să îi atașeze unei tinere coarda de siguranță

Victima a căzut aproximativ 40 de metri și a fost declarată decedată la fața locului de echipele de intervenție.

BRAZILIA: Instructori de rope-jumping, arestați după ce au uitat să îi atașeze unei tinere coarda de siguranță
Zelenski: Suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7
Actualitate 15 Iunie 2026, 15:41

Zelenski: Suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7

Ucraina a transmis invitaţia direct şi părţii ruse, dar nu a primit un răspuns clar, a declarat oficialul.

Zelenski: Suntem gata să ne întâlnim cu Putin în cadrul G7
Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol
Actualitate 15 Iunie 2026, 15:22

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol

În vârstă de 29 de ani, Marius Borg Høiby a fost reclamat pentru violență și abuz împotriva unor foste partenere.

Fiul prințesei moștenitoare a Norvegiei, condamnat la 4 ani de închisoare pentru viol
Grevă de avertisment a angajaţilor din Vamă pe fondul proiectului noii legi a salarizării
Actualitate 15 Iunie 2026, 15:05

Grevă de avertisment a angajaţilor din Vamă pe fondul proiectului noii legi a salarizării

Totodată, angajaţii din Vamă au nemulţumiri legate de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în...

Grevă de avertisment a angajaţilor din Vamă pe fondul proiectului noii legi a salarizării

Radio România Actualitați

Continuă ședința Biroului Politic Național al PNL

A şasea ofertă de titluri de stat Fidelis din acest an

Consiliul Naţional al Elevilor nu este de acord cu interzicerea folosirii telefoanelor mobile la şcoală

Memorandumul de înţelegere dintre Statele Unite şi Iran a fost semnat