Sursa ta de încredere

Regii Charles și Camilla, primiți de papa Francisc în audiență privată la Vatican

Suveranul pontif se află în convalescență după o pneumonie.

Regii Charles și Camilla, primiți de papa Francisc în audiență privată la Vatican
Foto: REUTERS | Guglielmo Mangiapane

Articol de Andrei Enache, Publicat: 09 Aprilie 2025, 22:10  • Actualizat: 09 Aprilie 2025, 22:19

Regele Charles și regina Camilla l-au întâlnit pe papa Francisc, aflat în convalescență după o pneumonie, în marja vizitei lor de stat în Italia de miercuri, relatează France Presse.

"Papa Francisc i-a primit în audiență privată pe Majestățile Lor, regele Charles și regina Camilla, în această după-amiază (miercuri). În timpul întâlnirii, papa le-a transmis Majestăților Lor cele mai bune urări cu ocazia aniversării căsătoriei și i-a urat, la rândul său, însănătoșire grabnică Majestății Sale” Charles al III-lea, care suferă de cancer, a precizat Vaticanul într-un comunicat.

Regele Charles, la tribuna legislativului italian

Charles al III-lea s-a prezentat drept un susținător fervent al păcii și democrației miercuri, în fața Parlamentului italian de la Roma, unde se află într-o vizită de stat, înainte de a sărbători cea de-a 20-a aniversare a căsătoriei cu Camilla, în cadrul unui dineu de gală.

„Pacea nu trebuie niciodată considerată un lucru de la sine înțeles”, a declarat primul monarh britanic care a avut onoarea de a se adresa celor două camere ale Parlamentului italian reunite în sesiune comună.

„Marea Britanie și Italia sunt astăzi unite în apărarea valorilor democratice”, a afirmat suveranul în vârstă de 76 de ani, care a început discursul în limba lui Dante, continuând apoi în engleză.

„Țările noastre stau împreună alături de Ucraina (...) și au primit mii de ucraineni în căutare de refugiu”, a adăugat el.

Aflat în Italia pentru a 18-a vizită oficială, dar prima de la încoronare, regele a subliniat și colaborarea Londrei cu Roma și Tokyo în cadrul proiectului viitorului avion de luptă. Acest proiect „va crea mii de locuri de muncă în țările noastre și spune multe despre încrederea reciprocă dintre noi”, a remarcat el.

Militant activ pentru dezvoltarea durabilă și împotriva schimbărilor climatice, suveranul a vorbit și despre tulburările climatice care afectează planeta, provocând „secetă în Sicilia și inundații în Somerset”.

„Furtunile extreme, care în mod normal ar trebui să aibă loc o dată la o generație, se repetă acum anual. Nenumărate specii de plante și animale sunt amenințate cu dispariția”, a deplâns regele.

Un rege pentru niște împărați

Această vizită de stat de 4 zile are loc la mai puțin de două săptămâni după ce Charles a fost spitalizat pentru scurt timp din cauza efectelor secundare ale tratamentului împotriva cancerului.

Miercuri dimineață, Charles a avut o scurtă întâlnire privată cu prim-ministrul Giorgia Meloni, în cadrul pitoresc al vilei Doria Pamphili, o reședință istorică înconjurată de grădini vaste.

După inspecția gărzii de onoare, cei doi au pozat pentru o fotografie, în timp ce pe acoperișul vilei fluturau drapelele Marii Britanii, Italiei și Uniunii Europene.

Giorgia Meloni sprijină ajutorul pentru Ucraina încă de la invazia rusă din februarie 2022, în ciuda opoziției din cadrul coaliției sale ultraconservatoare.

Regele a fost apoi transportat, la bordul Bentley-ului său, în cartierul popular Testaccio din Roma. Într-un fost abator transformat în spațiu pentru evenimente culturale, el a întâlnit studenți la teatru care au interpretat în italiană un fragment din Othello de Shakespeare.

A fost prezent și un fost elev al școlii, actorul Luca Zingaretti, cunoscut pentru rolul din serialul polițist Inspectorul Montalbano.

În afara locației, majoritatea locuitorilor păreau indiferenți față de vizită, precum Carlotta, o femeie de 70 de ani care a refuzat să își dea numele de familie: „Nu-mi pasă de rege, dar au petrecut trei zile curățând cartierul, frecând trotuarele, adunând excrementele de câine – așa că poate să vină în fiecare săptămână dacă vrea”, a spus ea pentru AFP.

O altă localnică, Ninetta, de 66 de ani, a fost și mai nepăsătoare: „Roma a văzut împărați, cât de impresionant poate fi un rege? Nu-mi pasă!”.

Benedetta Ciarlo, 21 de ani, s-a arătat însă mult mai entuziasmată, mai ales că venise special din Benevento, lângă Napoli, pentru a-l vedea pe rege. „Personajul meu regal preferat a fost prințul Philip, acum e Charles”, a spus ea.

Regii Marii Britanii, la un dineu de gală

Între timp, Camilla a vizitat elevi care învață limba engleză și a oferit premii câștigătorilor unui concurs literar organizat de British Council. La plecare, i s-a oferit o pizza Margherita, numită în onoarea unei regine italiene din secolul al XIX-lea, Margareta de Savoia.

Cuplul regal își va sărbători miercuri seara cea de-a 20-a aniversare a căsătoriei în cadrul unui dineu de gală la Palatul Quirinal, reședința oficială a președintelui Republicii, Sergio Mattarella, care ar urma să țină un toast cu ocazia acestei aniversări de porțelan.

Regele și regina s-au căsătorit pe 9 aprilie 2005, după o relație îndelungată în timpul căsătoriei lui Charles cu regretata prințesă Diana.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina
Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic