Republica Moldova: După 20 de ani de negocieri, formatul 5+2 privind conflictul transnistrean a eşuat
Chișinăul analizează un nou mecanism prin care Uniunea Europeană să joace un rol mult mai important.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 11 Iunie 2026, 14:12 • Actualizat: 11 Iunie 2026, 14:12
Formatul internaţional de negocieri '5+2' (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus UE şi SUA ca observatori) nu mai este considerat un instrument eficient pentru avansarea procesului de reintegrare, iar Chișinăul își regândește abordarea pentru soluționarea conflictului transnistrean, a declarat joi viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri,
Peste două decenii de negocieri în formatul 5+2 nu au produs rezultate concrete, iar actualul context regional face şi mai dificilă relansarea acestuia, afirmă el.
„Mai mult de 20 de ani de activitate a acestui format au demonstrat ineficienţa lui. Astăzi, cu atât mai mult, nu vedem cum ar putea funcţiona”, a adăugat Chiveri, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, Chișinăul analizează un nou mecanism prin care Uniunea Europeană să joace un rol mult mai important.
„Dacă vom reuşi reintegrarea economică, financiară, educaţională, socială şi energetică este posibil ca necesitatea unui asemenea statut să nu mai existe”, a apreciat Valeriu Chiveri.
Citește și: Premierul moldovean, către transnistreni: Kremlinul vrea să ne întoarcem unii împotriva altora | VIDEO













