Republicanul Mike Johnson, ales în fruntea Camerei Reprezentanților
Rezultatul pune capăt unei perioade de trei săptămâni de vid de putere.
Publicat: 25 Octombrie 2023, 21:25 • Actualizat: 29 Februarie 2024, 20:49
Congresmanul Mike Johnson a fost ales în postul de președinte al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA.
Republicanul, un apropiat al fostului președinte Donald Trump, a obținut cele 217 voturi necesare, relatează BBC, citat de Rador Radio România.
Rezultatul pune capăt unei perioade de trei săptămâni de vid de putere, care a blocat întreaga activitate legislativă a Camerei.
Printr-un vot istoric, fostul lider republican al forului, Kevin McCarthy, a fost destituit după ce a pierdut susținerea politică a colegilor din Congres.













