Sursa ta de încredere

România a pierdut peste o jumătate din cantitatea de gaze, în ultimele trei luni. Ministrul Energiei: Importăm în principal din Bulgaria 

„(Importăm gaz, n.r.) în principal din Bulgaria, gaz care vine din Turcia. Poate fi gaz azer. Acolo există o asumare a celor care îl importă că nu există moleculă de gaz rusesc”, a spus ministrul Energiei.

România a pierdut peste o jumătate din cantitatea de gaze, în ultimele trei luni. Ministrul Energiei: Importăm în principal din Bulgaria 
Foto: Pixabay

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 12 Februarie 2025, 10:01  • Actualizat: 12 Februarie 2025, 10:01

România a pierdut, în ultimele trei luni, peste o jumătate din cantitatea totală de gaze. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat, miercuri, 12 februarie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, de ce s-a întâmplat acest lucru, precizând că românii pot sta liniștiți, pentru că nu va fi nicio problemă cu furnizarea gazului.

Potrivit ministrului Energiei, depozitele de gaz s-au golit în toată Europa mai mult decât în anii precedenți, în contextul în care această iarnă a fost mult mai rece.

„Românii trebuie să stea liniştiţi, nu va fi absolut nicio problemă cu furnizarea gazului pentru consumatorii casnici, pentru consumatorii noncasnici, pentru companii. Deci, din acest punct de vedere al securităţii în furnizarea gazului, nu vom avea niciun fel de problemă. E adevărat, sunt zile geroase în care consumul României este mult mai mare decât de obicei”, a spus ministrul Energiei, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.

Ministerul Energiei a anunțat că a trimis corpul de control la Depogaz, una dintre companiile care gestionează depozitele de gaze şi care are în prezent cea mai mică rezervă disponibilă.

„România încă are gaze peste ceea ce impune Uniunea Europeană ca limită de prudenţă, deci undeva la 40,3% per total, însă este la fel de adevărat că în lunile anterioare am observat că s-a extras gaz într-un ritm mai mare decât probabil ar impune-o consumul.

Asta va stabili corpul de control: dacă cineva se face vinovat de faptul că aceste gaze s-au extras mai mult decât ar fi trebuit în condiţii de siguranţă, cu siguranţă va pleca acasă”, a mai spus ministrul.

Sebastian Burduja: România importă gaz în principal din Bulgaria

De asemenea, ministrul Energiei a spus că Rpmânia importă gaz în aceste zile mai ales din Bulgaria. Oficialul a precizat că acest lucru nu este neobișnuit pentru luna februarie, pentru că pe măsură ce sezonul rece se apropie de sfârşit, capacitatea de extracţie a gazului din depozite scade.

„Deci noi, chiar dacă avem acum undeva la 1,3 miliarde de normal metri cubi înmagazinaţi... Iertaţi-mă, 1,26 - ca să dau datele absolut precise -, totuşi nu putem să extragem zilnic mai mult de 18-19 milioane. Producem cam 24. Adunând aceste cifre şi... Diferenţa o acoperim din importuri. Dacă avem un consum de 52, vă daţi seama că 5, 6, 10 milioane de normal metri cubi sunt gaze de import.

(Importăm gaz, n.r.) în principal din Bulgaria, gaz care vine din Turcia. Poate fi gaz azer. Acolo există o asumare a celor care îl importă că nu există moleculă de gaz rusesc. Sigur că moleculele nu au steag, dar cel puţin avem un angajament contractual că nu e vorba de gaz rusesc. Deci pe la Kardam - Negru Vodă, aşa se cheamă acest punct de interconexiune de gaze care vin pe la sudul României şi sigur că ne acoperă şi consumul propriu”, a continuat ministrul.

România a ajutat Republica Moldova

Totodată, Sebastian Burduja a precizat că România a ajutat Republica Moldova după oprirea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina.

„E adevărat, de asemenea, şi trebuie spus, că noi am considerat corect să ajutăm şi fraţii noştri de peste Prut, deci mai ales după 1 ianuarie, când tranzitul gazului rusesc prin Ucraina a fost stopat, Republica Moldova a depins foarte mult de gazul românesc. Practic, am ţinut lumina aprinsă la Chişinău şi am reuşit să le asigurăm fraţilor noştri condiţii corecte în locuinţele lor.

Sigur că aceste exporturi au fost făcute în termeni comerciali, nu a dat nimeni acest gaz pe gratis, dar a impus o presiune adiţională asupra propriilor noastre rezerve de gaz şi asupra sistemului românesc”, a spus ministrul.

Citește și: Ministrul Burduja: Avem resurse suficiente de gaz pentru a trece peste iarnă

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie
O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova
Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina