Sursa ta de încredere

România, pe locul 16 în clasamentul privind bunăstarea copiilor

În cele 43 de ţări, un număr estimat de 8 milioane de copii cu vârsta de 15 ani au fost evaluaţi ca neavând un nivel funcţional de alfabetizare şi de aritmetică.

România, pe locul 16 în clasamentul privind bunăstarea copiilor

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 14 Mai 2025, 11:14  • Actualizat: 14 Mai 2025, 11:17

România se află pe locul 16 din 36 de țări în ceea ce privește bunăstarea copiilor, într-un clasament realizat pe baza unor criterii precum sănătatea mintală, sănătatea fizică și competențe, potrivit unui raport publicat miercuri de Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).

În fruntea clasamentului se află Țările de Jos și Danemarca.

Franţa se află pe cea de-a treia poziţie, urmată de Portugalia şi de Irlanda, potrivit raportului UNICEF, care a comparat date din 43 de ţări membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Uniunii Europene.

Pe ultimele locuri ale clasamentului s-au situat Noua Zeelandă, Columbia, Mexic, Turcia şi Chile.

România ocupă locul 16 din cele 36 de țări cu venituri ridicate incluse în raport.

România ocupă locul 5 în domeniul sănătăţii mintale şi raportează niveluri scăzute în domeniile sănătăţii fizice şi competenşelor (locul 32 şi, respectiv, locul 26). Conform raportului, nivelul de satisfacţie în viaţă în rândul copiilor români în vârstă de 15 ani a scăzut de la 85% în 2018 la 81% în 2022, potrivit unicef.org.

Declin al performanțelor școlare

Pandemia de COVID-19 a dus la un declin al performanțelor școlare în multe țări incluse în clasament.

Copiii se confruntau cu diferite dificultăţi chiar şi înainte de pandemie, a declarat directorul UNICEF Innocenti, Bo Viktor Nylund.

„Acum, în faţa unei incertitudini economice tot mai mari, ţările trebuie să acorde prioritate educaţiei, sănătăţii şi bunăstării copiilor pentru a le asigura o viaţă fericită şi plină de perspective şi pentru a oferi siguranţă economică societăţilor noastre”, a mai spus el.

În cele 43 de ţări, un număr estimat de 8 milioane de copii cu vârsta de 15 ani - circa jumătate din cei care fac parte din această grupă de vârstă - au fost evaluaţi ca neavând un nivel funcţional de alfabetizare şi de aritmetică, ceea ce înseamnă că puteau înţelege un text de bază. Proporţiile cele mai ridicate s-au înregistrat în Bulgaria, Columbia, Costa Rica, Cipru şi Mexic.

S-au înregistrat şi progrese în ceea ce priveşte declinul constant în ceea ce priveşte moralitatea în rândul copiilor, reducerea per ansamblu a sinuciderilor în rândul adolescenţilor şi o creştere observată în ceea ce priveşte ratele de finalizare a şcolii.

Cu toate acestea, raportul ridică temeri în privinţa sănătăţii mintale după ce satisfacţia în viaţă a copiilor a scăzut. Japonia a fost singura ţară care a înregistrat o creştere semnificativă în această privinţă.

„Având în vedere amploarea provocărilor cu care se confruntă copiii, avem nevoie de o abordare coerentă, holistică, care să vizeze întreaga perioadă a copilăriei şi care să răspundă nevoilor copiilor în fiecare etapă a vieţii lor”, a spus Nylund.

Citește și: Programul „Masă sănătoasă” trebuie extins pentru a combate abandonul școlar în mediul rural

Etichete : romania copii scoala
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri