Primii români evacuaţi din Fâşia Gaza, așteptați la Bucureşti
Cursa TAROM va ateriza la Baza 90 Transport Aerian, în nordul Capitalei.
Publicat: 08 Noiembrie 2023, 15:43 • Actualizat: 08 Noiembrie 2023, 21:35
Primii români evacuaţi din Fâşia Gaza şi membri ai familiilor acestora de alte cetăţenii sosesc în ţară, miercuri seară, la bordul unei curse speciale a companiei TAROM, care va ateriza la Baza 90 Transport Aerian, în nordul Capitalei.
În avion se află şi cetăţeni ai Republicii Moldova, evacuaţi, de asemenea, din enclava palestiniană şi cărora Ministerul român de Externe le acordă sprijin.
Avionul a decolat din Egipt, iar premierul Marcel Ciolacu îi însoţeşte pe repatriați.
Format din 51 de persoane, al doilea grup de români și membri de familie ai acestora care urma să fie evacuat din Fâșia Gaza, miercuri, a rămas blocat în enclava palestiniană.
Punctul de trecere a frontierei de la Rafah s-a închis, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
Evacuarea grupului "va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah. Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor”, precizează MAE.
Alte solicitări sunt în analiza Ministerului.













