Sursa ta de încredere

Rusia: Stare de urgenţă într-un oraș, din cauza unor niveluri crescute de radiaţii

Nivelurile de radiaţii vor fi monitorizate în următoarele două zile.

Rusia: Stare de urgenţă într-un oraș, din cauza unor niveluri crescute de radiaţii
Foto: Shamil Zhumatov/ Reuters

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 05 Aprilie 2024, 14:19  • Actualizat: 05 Aprilie 2024, 14:19

Autorităţile din oraşul Habarovsk, aflat în extemitatea estică a Rusiei, au declarat stare de urgenţă într-o zonă în care au fost depistate niveluri crescute de radiații.

Concret, nivelurile ridicate de radiaţii au fost detectate în apropierea unui stâlp de electricitate, la o distanţă de aproximativ 2,5 kilometri de clădiri rezidenţiale, după cum a transmis agenția de presă rusă TASS, citată de Reuters.

Aceeași sursă a precizat că nu au fost înregistrați răniți sau persoane expuse la radiații și că nu există nicio amenințare la adresa sănătăţii cetăţenilor. Nivelurile de radiaţii vor fi monitorizate în următoarele două zile, iar sursa radiaţiilor va fi investigată.

Rusia, acuzație la adresa NATO

Recent, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat, joi, 4 aprilie, că Rusia și NATO se află acum într-o „confruntare directă”. El a argumentat că Alianța Atlanticului de Nord era „deja implicată în conflictul din jurul Ucrainei și continuă să se îndrepte spre granițele noastre și să își extindă infrastructura militară spre granițele noastre”.

De cealaltă parte, secretarul general Jens Stoltenberg a declarat joi, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii miniştrilor de externe ai statelor Alianţei Atlanticului de Nord, că NATO nu este şi nu va fi parte a războiului din Ucraina.

„Nu avem planuri să trimitem trupe de luptă în Ucraina, nu a existat o solicitare pentru aşa ceva", a spus Jens Stoltenberg.

Totuși, secretarul general al NATO a spus că aliații înțeleg urgența, după ce ministrul ucrainean de Externe Dmitro Kuleba le-a cerut aliaţilor la Bruxelles noi sisteme de apărare aeriană, mai ales rachete americane Patriot.

Citește și: NATO nu este şi nu va fi parte a războiului din Ucraina

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu