Salvamontistul atacat de urs în Predeal, în stare extrem de gravă la Spitalul Floreasca din București
„Pacientul este în Terapie Intensivă - ventilat, intubat, cu leziuni extinse la nivelul feţei şi gâtului”, a spus un medic de la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 02 Aprilie 2025, 12:50 • Actualizat: 02 Aprilie 2025, 12:50
Salvamontistul care a fost atacat de un urs, duminica trecută, pe o stradă din Predeal, se află în stare extrem de gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Potrivit medicului Rodica Ciolacu de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, salvamontistul este intubat și ventilat, în Secția de Terapie Intensivă.
„Starea salvamontistului este extrem de gravă. Pacientul este în Terapie Intensivă - ventilat, intubat, cu leziuni extinse la nivelul feţei şi gâtului”, a spus medicul, potrivit Agerpres.
Salvamontistul, atacat de un urs pe o stradă din Predeal
Salvamontistul a fost atacat de urs, la sfârşitul săptămânii trecute, pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea Predeal, fiind găsit în stare de inconştienţă.
În momentul incidentului, bărbatul se afla în afara orelor de serviciu.
Citește și: Primarul stațiunii Predeal: Atâta timp cât numărul urșilor este cotropitor de mare, nu mai facem față













