Sursa ta de încredere

Se înăspresc condiţiile pentru asistenţii maternali

Legislația va fi modificată prin Ordonanță de urgență a Guvernului.

Se înăspresc condiţiile pentru asistenţii maternali
Foto: Pexels | Juan Pablo Serrano

Articol de Andrei Enache, Publicat: 24 Iulie 2024, 09:46  • Actualizat: 24 Iulie 2024, 10:01

Condiţiile pentru persoanele care doresc să fie asistenţi maternali vor fi înăsprite, astfel încât tinerii care pot să preia copii în îngrijire să aibă vârsta de 21 de ani, a declarat ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

Până acum, limita minimă era de 18 ani.

"Pe partea de legislaţie, am făcut demersurile şi săptămâna aceasta, săptămâna viitoare, va intra în şedinţa de Guvern Ordonanţa de urgenţă prin care sunt schimbate condiţiile pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali.

Reguli mai aspre după controale ale Protecției Copilului

În urma controalelor neanunţate, efectuate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului, dar şi de noi, de conducerea ministerului, am constatat necesar înăsprirea condiţiilor pentru cei care doresc să fie asistenţi maternali, prioritatea noastră fiind copiii. Şi din acest punct de vedere a trebuit ca această legislaţie să fie Ordonanţă de urgenţă, având în vedere că nu mai permitem ca tinerii de 18 ani să poată să preia copii în grijă, începând de la câteva zile. Am pus ca vârstă 21 [de ani - n. red]”, a precizat Natalia Intotero, citată de Radio România București FM.

Ordonanța mai prevede ca asistenţii maternali să iasă la pensie la 65 de ani.

De asemenea, vârsta maximă la care o persoană poate să ia un copil în îngrijire, imediat după naştere, va fi de 45 de ani.

Nu în ultimul rând, fiecare asistent maternal poate lua în grijă cel mult doi copii, a precizat Natalia Intotero.

Citește și: Zeci de persoane cu probleme de sănătate, descoperite într-un cămin insalubru din Neamț

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu