Sursa ta de încredere

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Sf Pantelimon va fi audiată la Serviciul Omoruri

Cele două doctorițe acuzate de procurori au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Şefa Secţiei ATI de la Spitalul Sf Pantelimon va fi audiată la Serviciul Omoruri

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 13 August 2024, 11:02  • Actualizat: 13 August 2024, 11:01

Șefa Secției ATI din Spitalul Sf. Pantelimon va fi audiată, marți, de Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în legătură cu dosarul în care un pacient a murit, după ce i-ar fi fost scăzută intenționat doza de noradrenalină, cu rolul de a menține tensiunea arterială.

În urmă cu o săptămâna, șefa secției ATI anunțat că toți medicii din subordinea sa vor demisiona, lucru care nu s-a întâmplat după o discuție cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Tot atunci, șefa Secţiei ATI a pus la îndoială ancheta demarată de procurori în acest caz şi le-a luat apărarea celor două doctoriţe arestate.

Pe 8 august, doctoriţele M.A.M, acuzată de omor calificat şi tentativă la omor calificat, şi M.P., acuzată de omor calificat, ambele cu premeditare, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.

Acuzațiile procurorilor împotriva doctorițelor de la Sf. Pantelimon

Procurorii spun că cele două doctorițe i-au scăzut doza de noradrenalină unui pacient internat la terapie intensivă.

„Procurorii au reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt: având ca scop provocarea decesului unor pacienţi care necesitau terapie intensivă, dar cu privire la care inculpatele apreciau că nu mai este oportună menţinerea în viaţă, acestea au conceput şi pus în executare un plan ce consta în reducerea bruscă a dozei de noradrenalină (substanţă esenţială în terapie intensivă, cu rol în menţinerea tensiunii arteriale), cu consecinţa scăderii tensiunii arteriale, urmată de stop cardio-respirator.

În sensul celor arătate mai sus, la data de 26.03.2024, ora 16,45, cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (pacient în vârstă de 54 de ani, în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 49/29 mm/Hg), inculpata M.M.A. a încercat să suprime viaţa pacientului prin reducerea bruscă a dozei de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 15 ml/h, la valoarea de 1 ml/h (valoare minimală care a fost menţinută o perioadă considerabilă de timp), însă decesul victimei nu s-a produs ca urmare a intervenţiei unei asistente medicale care a suplinit deficitul de noradrenalină prin perfuzie”, spun anchetatorii.

De asemenea, pe 4 aprilie 2024, la ora 13,17, cele două doctoriţe, „profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei (acelaşi pacient de 54 de ani, aflat în stare foarte gravă, instabil hemodinamic, având tensiunea arterială de 60/36 mm/Hg), acţionând cu intenţia de a suprima viaţa pacientului, i-au redus doza de noradrenalină administrată prin injectomat, de la valoarea de 20 ml/h, la valoarea de 1 ml/h, fapt ce a condus, 58 de minute mai târziu, la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului declarat la ora 15,00”.

Anchetatorii afirmă că, înainte ca medicii să îi scadă, pentru a doua oară, doza de noradrenalină, starea pacientului se îmbunătăţise.

„Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost internat în spital în data de 17 martie, iar pe fondul agravării stării de sănătate a fost transferat la ATI în data de 25 martie. În data de 26 martie are loc prima reducere bruscă a dozei de noradrenalină. În zilele următoare, starea pacientului s-a îmbunătăţit, el fiind chiar vizitat de familie. În data de 4 aprilie are loc a doua reducere a dozei de noradrenalină şi survine decesul”, a transmis un reprezentant al Parchetului.

Citește și: Spitalul Sf Pantelimon: Cele două doctorițe au fost arestate preventiv pentru 30 de zile

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu