Selena Gomez respinge acuzațiile de fraudă
Investitorii susțin că au plasat aproape 1,2 milioane de dolari în companie după ce li s-ar fi transmis că artista se va implica activ în dezvoltarea acesteia, în calitate de directoare de marketing.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 August 2026, 16:28 • Actualizat: 28 August 2026, 17:13
Cântăreața și actrița americană Selena Gomez respinge acuzațiile de fraudă formulate de cinci investitori ai platformei de sănătate mintală Wondermind, companie pe care artista a fondat-o în urmă cu cinci ani împreună cu mama sa și cu un al treilea partener.
Investitorii susțin că au plasat aproape 1,2 milioane de dolari în companie după ce li s-ar fi transmis că artista se va implica activ în dezvoltarea acesteia, în calitate de directoare de marketing. Potrivit acuzării, Selena Gomez nu și-ar fi respectat angajamentele și că, în consecință, investiția lor ar fi fost obținută prin fraudă.
Avocatul acesteia, Matthew Rosengart, a solicitat instanței ca artista să fie exclusă din proces, calificând acuzațiile drept „vagi, generalizate și contradictorii”.
Potrivit apărării, cântăreața nu a acceptat niciodată să conducă platforma și nu și-a asumat responsabilitățile invocate de reclamanți.
„Acuzațiile împotriva ei sunt lipsite de temei, dacă nu chiar nefondate”, a declarat apărătorul, citat de BBC. Avocatul a precizat că echipa juridică analizează și posibilitatea de a cere sancționarea reclamanților.
Demersul Selenei Gomez nu încheie însă procesul. Mama artistei, compania Wondermind și celălalt cofondator rămân vizați de acuzațiile investitorilor.
Specialista în comunicare de criză Lauren Beeching consideră că asocierea celebrităților cu afaceri administrate alături de rude presupune riscuri suplimentare, deoarece granițele dintre relațiile personale, responsabilitățile comerciale și reputația publică pot deveni dificil de separat.
În opinia sa, afacerile de familie au nevoie de responsabilități clar stabilite, supraveghere independentă și proceduri convenite din timp pentru situațiile de criză.
Deși procesul va genera atenție mediatică datorită notorietății Selenei Gomez, Lauren Beeching apreciază că acesta nu va produce neapărat prejudicii de durată imaginii artistei.













