Sesizarea lui Ilie Bolojan privind conflictul dintre Guvern și Instanța supremă, amânată de CCR
„Sarcina puterii judecătoreşti, conform legii şi Constituţiei, este de a interpreta şi de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriştilor Guvernului instanţa îşi depăşeşte sfera de competenţă atribuită constituţional”
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 30 Septembrie 2026, 11:34 • Actualizat: 30 Septembrie 2026, 11:34
Sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan privin un posibil confict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu plata restanţelor salariale ale magistraţilor va fi dezbătută, miercuri, de Curtea Constituțională.
Acest articol a fost actualizat cu mai multe detalii și reacții
Update: Curtea Constituţională a României a amânat sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în legătură cu plata restanţelor salariale ale magistraţilor.
Sesizarea a fost depusă după ce Instanţa supremă a dat Guvernul în judecată şi a câştigat în primă instanţă privind neplata restanţelor salariale apărute ca urmare a unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătoreşti, potrivit Agerpres.
„Am decis (...) în şedinţa de Guvern sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De ce am fost nevoiţi să facem acest lucru? Pentru că instanţa de judecată s-a substituit puterii executive şi legislative în materie bugetară şi a gestionării finanţelor publice.
Sarcina puterii judecătoreşti, conform legii şi Constituţiei, este de a interpreta şi de a aplica legile existente, iar din punctul de vedere al juriştilor Guvernului instanţa îşi depăşeşte sfera de competenţă atribuită constituţional pentru că, potrivit Legii 500 din 2002 privind finanţele publice şi Codului administrativ, elaborarea proiectului bugetului de stat, rectificările bugetare şi alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară reprezintă atribute exclusive şi suverane ale puterii executive şi legislative. În acest moment, puterea judecătorească nu are nici competenţă tehnică, nici legitimitatea de a stabili cum anume se distribuie banii publici dintr-un buget general consolidat, obligând Guvernul să aloce sume pentru un singur sector. E vorba de plata restanţelor salariale din zona de Justiţie”, declara, pe 2 iulie, Bolojan.
Penalităţi de 1% pe zi
El a susţinut atunci că „instanţa perturbă direct echilibrul bugetar naţional”, act ce reprezintă „o ingerinţă directă” în activitatea executivă a statului.
„În luna martie, Înalta Curte de Casaţie a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, solicitând obligarea Guvernului să achite 4,8 miliarde lei, sume reprezentând restanţe salariale câştigate prin procese sau penalităţi la aceste restanţe. Ce am constatat foarte repede, cu mare celeritate: Curtea de Apel Bucureşti a emis această acţiune la începutul lunii mai. Sigur, Guvernul a contestat această acţiune şi termenul care a fost stabilit de către Înalta Curte este de 9 iulie.
Prima instanţă a stabilit, în afara acestei sume, şi penalităţi de 1% pe zi din această sumă, care reprezintă 48 de milioane de lei pe zi, deci o sumă enormă, de aproximativ 9 milioane de euro, în afara amenzilor şi a altor aspecte de genul acesta stabilite pentru Ministerul de Finanţe şi pentru Guvern. Acest cuantum este în fapt mult mai mare, pentru că în afară de aceste sume solicitate de Înalta Curte mai sunt şi sume în zona de Parchet, care şi acestea sunt de aproximativ 3 miliarde de lei”, a explicat prim-ministrul.
Ministerul de Finanţe consideră că o astfel de decizie ar aduce atingere separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi ar crea grave prejudicii asupra bugetului de stat.
Citește și: CCR a amânat decizia referitoare la sesizarea lui Ilie Bolojan privind salariile magistraților













