Sursa ta de încredere

Sindicaliștii din Ministerul Finanţelor, în grevă japoneză

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%.

Publicat: 27 Decembrie 2023, 12:22  • Actualizat: 27 Decembrie 2023, 13:52

Membrii Sindicatului Naţional Meridian din cadrul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate, au anunțat că intră, miercuri, în grevă japoneză.

Sindicaliștii sunt nemulţumiţi că vor fi exceptaţi anul viitor de la majorarea salariului de bază cu 5%.

Potrivit organizaţiei sindicale, decizia de a elimina această categorie profesională de la majorarea salarială acordată celorlalţi bugetari se încadrează în politica de discriminare promovată de statul român în anii trecuţi.

Sindicaliştii avertizează că în cazul în care această măsură va fi adoptată se poate ajunge şi la alte măsuri extreme dacă membrii de sindicat decid astfel.

| Citește și: Consilierii Serviciului de Probaţiune Botoșani renunţă la greva foamei

Greviștii vor purta banderole de culoare albă în timpul programului.

Protestul va reuni membrii organizaţiei din cadrul aparatului central al Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Trezoreriilor din Bucureşti şi ai Autorităţii Vamale Române.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele