Sindicaliștii susțin necesitatea creşterii salariului minim brut la 4.350 lei
Pe lângă discuţiile privind salariul minim, reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali au analizat şi alte teme.
Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 11 Decembrie 2025, 13:31 • Actualizat: 11 Decembrie 2025, 13:31
Confederaţiile sindicale susțin necesitatea creșterii salariului minim brut la 4.350 de lei, valoare ce ar reprezenta aproximativ 47% din salariul mediu brut, potrivit reprezentanţilor Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România Frăţia.
„CNSLR-Frăţia, împreună cu celelalte confederaţii sindicale reprezentative, a susţinut în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social necesitatea creşterii salariului minim brut pe ţară garantat în plată la 4.350 lei, pentru a proteja puterea de cumpărare a lucrătorilor într-o perioadă în care majorarea costurilor cu energia, creşterea TVA şi scumpirile generalizate afectează în mod disproporţionat lucrătorii aflaţi în zona salariilor mici. Această valoare ar reprezenta aproximativ 47% din salariul mediu brut, în acord cu prevederile Directivei europene privind salariile minime adecvate”, a precizat sursa citată.
Pe lângă discuţiile privind salariul minim, reprezentanţii Guvernului şi partenerii sociali au analizat şi alte teme de interes: dificultăţile persistente din domeniul educaţiei şi măsurile iresponsabile luate prin Legea 141/2025: contingentul de lucrători din state non-UE care pot fi admişi pe piaţa muncii din România în anul 2026, act normativ ce urmează a fi aprobat de Guvern în perioada următoare; procesul de reorganizare a Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva; situaţia lucrătorilor din sectorul cultural şi mass-media; probleme legate de resursele umane din sănătate şi asistenţă socială; necesitatea deblocării de posturi pentru acoperirea măcar la nivelul minim a necesarului de personal pentru a evita blocarea activităţii în unităţile sanitare cu deficit mare.













