Sursa ta de încredere

Sindicaliștii TESA din sistemul sanitar vor protesta marți

Pichetul va avea loc în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, între orele 12:30-14:30, conform autorizaţiei primite de la Primăria Capitalei.

Sindicaliștii TESA din sistemul sanitar vor protesta marți
Foto: Facebook/Uniunea TESA din Sănătate

Publicat: 10 Decembrie 2023, 11:46  • Actualizat: 10 Decembrie 2023, 12:25

Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din sistemul sanitar anunţă că va organiza, marţi, un protest în faţa Ministerului Sănătăţii.

Sindicaliștii cer majorarea salariilor cu 25%, aşa cum a fost aprobată pentru personalul din Casele de Sănătate, şi eliminarea completă a discriminării personalului TESA din noua lege a salarizării.

Potrivit unui comunicat, pichetul va avea loc în faţa sediului Ministerului Sănătăţii, între orele 12:30-14:30, conform autorizaţiei primite de la Primăria Capitalei.

”Timp de 7 ani de zile personalul TESA din Sănătate a fost continuu discriminat de actuala lege a salarizării”, acuză sindicaliștii. ”Aceste acţiuni de protest ar putea culmina cu încetarea lucrului pe termen nelimitat în unele sectoare TESA, în cazul în care discriminarea salarială nu va înceta. Este strict necesar ca până la apariţia noii legi a salarizării, Guvernul să facă cât mai curând un gest de dreptate pentru personalul nemedical din sănătate. Varianta de salarizare în sănătate elaborată la nivelul Ministerul Sănătăţii şi predată Ministerului Muncii, ca propunere pentru integrare în noua lege a salarizării, o considerăm ca fiind una acceptabilă pentru continuarea negocierilor. România este singura ţară din UE în care există o groapă salarială între personalul medico-sanitar şi cel de suport nemedical (tehnic-economic-administrativ - TESA) din sectorul sanitar şi unde nu se ţine cont de o echitate în raportul studii - experienţă - importanţa muncii!”, adaugă Uniunea Naţională a Sindicatelor TESA din Sănătate.

Ministrul Sănătăţii spunea, recent, că se lucrează la un calendar pentru soluţionarea revendicărilor salariale ale angajaţilor de la Direcţiile de sănătate publică şi ale angajaţilor TESA din spitale.

Alexandru Rafila preciza că acesta ar putea fi implementat doar de anul viitor, având în vedere constrângerile bugetare existente la momentul actual.

"Am discutat cu liderii de sindicat două probleme. Una care se referă la direcţiile de sănătate publică şi angajaţii Ministerului Sănătăţii; cea de-a doua, care se referă la angajaţii TESA din spitale, care au, unii dintre ei, nişte salarii foarte mici, care nu sunt corelate cu restul personalului medical şi chiar nemedical din unele spitale. Lucrăm la două documente consolidate şi, ceea ce este cel mai important, lucrăm la un calendar. (...) Trebuie găsită o soluţie. Există o opinie favorabilă pentru găsirea unei soluţii, dar pe baza unui calendar implementabil, din punctul meu de vedere, de la începutul anului viitor", a declarat ministrul, care a admis că multe dintre solicitări sunt justificate, deoarece s-a produs o 'dezechilibrare' în momentul în care s-au mărit salariile la nivelul caselor de asigurări de sănătate sau al direcţiilor de sănătate publică.

| Citește și: Angajații caselor de pensii își suspendă greva

"Constrângerile bugetare de la acest sfârşit de an, care pun în pericol încadrarea în limita de deficit bugetar a României, cred că trebuie să le înţeleagă toată lumea. Dacă depăşim o anumită limită de deficit bugetar, atunci toate celelalte discuţii nu mai au rost", a subliniat ministrul Sănătăţii.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina
Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor