Solstiţiul de iarnă are loc vineri, 22 decembrie, la ora 5 și 27 de minute. La această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar cea a nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.

Solstiţiu înseamnă "soare nemişcat"

Momentul marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică.

În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul solstiţiului marcând începutul verii astronomice.

Evenimentul astronomic este legat de mişcarea anuală a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecinţa mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui.

Astfel, axa înclinată a Pământului creează atât solstiţiile, cât şi echinocţiile.

În cele 365 de zile cât îi ia Terrei să completeze o orbită în jurul Soarelui, planeta, cu axa sa înclinată, trece prin toate fazele.

Radio România Antena Satelor amintește că cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia.

Sărbătoarea ţinea 12 zile şi avea drept scop să îl ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monştrii haosului pentru încă un an.

Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiţă dădea naştere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor.

Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului "Zile şi mituri - calendarul ţăranului român", de Ion Ghinoiu.

Momentul solstiţiului, după care ziua începe din nou să crească, este privit ca un început, un nou drum, o nouă etapă în viaţa noastră şi a întregii lumi.

Potrivit folclorului românesc, în ziua solstiţiului de iarnă, răul şi binele se bat. Cerurile se deschid, dar la fel şi străfundurile. În noaptea solstiţiului de iarnă, oamenii trebuie să gândească pozitiv şi să-şi îndrepte toate rugile către cer.

Cei care vor gândi negativ pe toată durata zilei, vor avea parte de greutăţi în tot anul 2024.

Tradiţia mai spune că în ziua solstiţiului oamenii urcau pe munte cu torţele aprinse pentru a întâmpina răsăritului soarelui, apoi se rugau şi făceau petreceri în jurul focului, lucru care se mai păstrează în unele sate din România.