Sursa ta de încredere

SPANIA: Brazilianul Dani Alves, condamnat la închisoare pentru viol

După ce își va ispăși sentința de 4 ani și jumătate de detenție, Daniel Alves se va afla în libertate condiţionată alți 5 ani.

SPANIA: Brazilianul Dani Alves, condamnat la închisoare pentru viol
Foto: REUTERS | Diego Vara

Publicat: 22 Februarie 2024, 12:37  • Actualizat: 22 Februarie 2024, 12:56

Un tribunal catalan l-a condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare, joi, pe fostul fotbalist brazilian Daniel Alves.

La capătul a 3 zile de proces, instanța din Barcelona l-a găsit vinovat de viol, relatează Euronews.

După ce își va ispăși sentința, Daniel Alves se va afla în libertate condiţionată alți 5 ani.

În apărarea sa, fostul star al clubului FC Barcelona a susținut că relaţia sexuală avută în stare de ebrietate cu reclamanta, pe care a întâlnit-o într-un club, a fost una consimţită.

Victima, a cărei identitate este protejată și ținută secretă, le-a spus procurorilor că a dansat cu Dani Alves și a intrat în mod voluntar în baia respectivului local, dar ulterior, când a vrut să plece, acesta nu i-a dat permis acest lucru. În plus, aceasta a acuzat că a fost lovită, insultată și forțată să aibă relații sexuale împotriva voinței sale.

Verdictul nu este definitiv.

Procurorul de caz a cerut 9 ani de închisoare, iar avocaţii reclamantului solicitau 12 ani de detenție.

Dani Alves se află în spatele gratiilor din 20 ianuarie 2023, când a fost arestat.

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:39

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO

Vehiculul futurist, denumit „Roadster”, este echipat cu propulsoare inspirate de cele ale rachetelor SpaceX, cealaltă...

O Tesla „zburătoare”, prezentată de Elon Musk | VIDEO
Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 11:29

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă

Peste 33% dintre angajaţi spun că lipsa timpului şi/sau a energiei este cel mai mare obstacol în calea progresului în carieră.

Peste jumătate dintre angajaţii din România spun că se simt epuizați la muncă
Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic