Sursa ta de încredere

Statele Unite ale Americii au eliberat în august cu aproape 20% mai puţine vize noi pentru studenţi străini

 În cazul studenților iranieni, scăderea este de 86%.

Statele Unite ale Americii au eliberat în august cu aproape 20% mai puţine vize noi pentru studenţi străini
Foto: Pixabay / cytis

Articol de Victor Marin, Publicat: 07 Octombrie 2025, 21:15

Statele Unite au eliberat în august cu aproape 20% mai puţine vize pentru studenţi decât în aceeaşi lună din 2024, potrivit cifrelor publicate de International Trade Administration, într-un context de înăsprire de către administraţia Trump a condiţiilor de obţinere a vizelor.

SUA au emis puțin peste 313.00 de vize pentru studenţi în august, luna în care încep cursurile la majoritatea universităţilor.

Scădere este de aproximativ 19,1% comparativ cu august 2024, precizează AFP.

India, care anul trecut a fost principala sursă de studenţi străini în SUA, a cunoscut o scădere de 44,5% a numărului de vize faţă de august 2024.

În aceste condiţii, pe primul loc a ajuns Republica Populară Chineză, cu peste 86.000 de vize pentru studenţi, în scădere, totuşi, comparativ cu august 2024.

Recentele statistici arată, de asemenea, o scădere puternică a numărului de vize pentru studenţi proveniţi din ţări cu majoritate musulmană. În cazul Iranului, spre exemplu, scăderea este de 86%.

Cifrele nu reflectă numărul total al studenţilor străini din SUA, ci numai numărul vizelor noi, meționează Agerpres.

În luna august, Departamentul de Stat a anunţat că a revocat vizele a peste 6.000 de studenţi străini, dintre care 4.000 pentru încălcări ale legii.

Citește și: Modificări în acordarea vizelor de călătorie în Statele Unite ale Americii

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri