SUA: Departamentul de Justiție investighează televiziunile pentru suspendarea relatărilor comune despre Trump
Donald Trump a interzis luna trecută accesul CNN, MS Now și Politico la Casa Albă, după ce a acuzat aceste organizații că publică „ficțiuni sau minciuni” despre echipa sa.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 11 Octombrie 2026, 10:37 • Actualizat: 11 Octombrie 2026, 10:41
Departamentul de Justiție al Statelor Unite a anunțat că investighează mai multe televiziuni pentru a stabili dacă au încălcat legislația federală privind concurența atunci când au suspendat recent activitatea echipei comune de presă care urmărește evenimentele președintelui Donald Trump.
Luna trecută, 5 posturi au întrerupt pentru câteva zile această activitate, ca reacție la retragerea acreditărilor reporterilor CNN, MS Now și Politico de către administrația Casei Albe, amintește BBC.
Departamentul de Justiție le-a cerut ABC, CBS, CNN, NBC și Fox News să predea comunicările referitoare la echipa comună de presă și a afirmat că boicotul ar putea încălca Legea Sherman, care interzice companiilor practicile comerciale monopoliste.
Membrii acestei echipe, cunoscute sub numele de „pool”, pun de obicei materialele realizate la dispoziția celorlalte instituții de presă.
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiție a declarat: „Divizia Antitrust desfășoară o investigație pentru a stabili dacă aceste organizații de presă au încălcat legislația antitrust”.
Televiziunile nu au comentat verificările.
Donald Trump a interzis luna trecută accesul CNN, MS Now și Politico la Casa Albă, după ce a acuzat aceste organizații că publică „ficțiuni sau minciuni” despre echipa sa.
Casa Albă le-a restabilit ulterior accesul, în urma unei decizii judecătorești. Cele trei instituții de presă dăduseră în judecată administrația Trump, susținând că restricționarea accesului le încălca drepturile garantate de Primul Amendament.
Primul Amendament interzice guvernului să restrângă libertatea presei, o prevedere pe care instanțele au interpretat-o în mod tradițional ca împiedicând autoritățile să discrimineze instituțiile de presă în funcție de conținutul relatărilor lor.
Administrația Trump a întreprins mai multe acțiuni în justiție împotriva unor publicații din Statele Unite, inclusiv procese legate de relatările despre președinte.
În februarie, Casa Albă a anunțat că preia controlul asupra echipei comune de presă care are acces la Trump și care, timp de peste un secol, fusese coordonată de Asociația Corespondenților de la Casa Albă.
În aceeași lună, administrația Trump a luat măsuri pentru a interzice accesul reporterilor și fotografilor Associated Press (AP) în spații cu acces limitat, precum Biroul Oval sau aeronava prezidențială Air Force One, deoarece agenția folosea denumirea „Golful Mexic”, în loc de „Golful Americii”.
AP a intentat un proces, care este încă în desfășurare.
Citește și: Este timpul ca Ucraina să aibă un nou președinte, crede Trump













