SUA, lovite de un vortex polar
Mii de zboruri sunt întârziate sau anulate, multe drumuri sunt blocate, iar școlile sunt închise din cauza furtunii.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 06 Ianuarie 2025, 08:43 • Actualizat: 06 Ianuarie 2025, 19:45
Peste 60 de milioane de americani din mai mult de 30 de state sunt afectați de o furtună de iarnă uriașă, care ar putea aduce cele mai grele ninsori și cele mai scăzute temperaturi din ultimul deceniu.
Un vortex polar a adus vreme geroasă din Arctica spre centrul SUA, relatează BBC.
Mii de zboruri sunt întârziate sau anulate, multe drumuri sunt blocate, iar școlile sunt închise din cauza furtunii.
Duminică, printre cele mai afectate zone au fost Kansas și Missouri, unde un viscol a provocat condiții de vizibilitate zero și a lăsat un strat de zăpadă de aproximativ 30 centimetri în unele locuri.
Starea de urgență a fost declarată și în statele Kentucky, Virginia, Virginia de Vest, Arkansas și în unele părți din New Jersey.
La Washington DC, stratul de zăpadă măsoară jumătate de metru.
Meteorologii estimează că vremea va începe să se amelioreze luni.
Citește și: Avertizări de intensificări ale vântului şi polei, în mai multe regiuni













