SUA: Un tânăr român pledează vinovat pentru coordonarea unei campanii de intimidare cu apeluri false
Individul a recunoscut că a vizat peste 75 de oficiali, 4 instituții religioase și mai mulți jurnaliști.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 03 Iunie 2025, 11:10 • Actualizat: 03 Iunie 2025, 11:26
Un tânăr român a pledat vinovat în fața justiției SUA pentru implicarea într-un complot ce a folosit apeluri false de urgență („swatting”) și amenințări cu bombă pentru a intimida și amenința zeci de oficiali americani.
În vârstă de 26 de ani, Thomasz Szabo care a fost extrădat din România în noiembrie 2024, este acuzat de conspirație.
Românul a recunoscut că a vizat peste 75 de oficiali, 4 instituții religioase și mai mulți jurnaliști într-o campanie de intimidare, a precizat Departamentul de Justiție al SUA într-un comunicat.
Potrivit autorităților, Thomasz Szabo a vizat inclusiv locuințele private și familiile unor oficiali guvernamentali de rang înalt.
Conform documentelor din instanță, bărbatul a fost fondatorul și liderul unei comunități online implicate în amenințări cu bombă și atacuri de tip „swatting” începând cu sfârșitul anului 2020.
Subordonații lui se lăudau cu „haosul masiv creat” în Statele Unite și cu costurile de sute de mii de dolari provocate americanilor, a adăugat Departamentul.
Raportările false, cunoscute sub numele de atacuri „swatting”, au scopul de a provoca o reacție masivă a forțelor de ordine la domiciliul persoanei vizate. Autoritățile spun că acestea consumă resurse importante și pot duce la răniri sau chiar decese.
„Comportamentul țintit și lipsit de scrupule al lui [Thomasz] Szabo a pus în pericol nenumărate vieți, inclusiv ale forțelor de ordine, oficialilor publici și cetățenilor obișnuiți”, a declarat Jeanine Ferris Pirro, procurorul SUA pentru Washington, D.C.
Departamentul de Justiție a mai spus că membrii grupului condus de tânărul român au vizat cel puțin 25 de membri ai Congresului sau membri ai familiilor acestora, șase foști sau actuali oficiali federali de rang înalt și cel puțin 13 foști sau actuali oficiali din forțele federale de ordine. Alte ținte au fost membri ai sistemului judiciar federal, oficiali guvernamentali de stat și jurnaliști.
Printre activitățile grupului s-au numărat și amenințări de a comite un atac armat în sinagogi din New York, de a detona explozibili la Capitoliul SUA și de a-l ucide pe Joe Biden, președintele ales al SUA la acea vreme.
Thomasz Szabo, care urmează să fie condamnat în luna octombrie, a fost pus sub acuzare împreună cu Nemanja Radovanovic, un tânăr sârb în vârstă de 21 de ani.
Citește și: Ilfovean cercetat penal după ce a păcălit sistemul de reciclare a ambalajelor cu 700.000 de lei













