SUCEAVA: 3 pui de pisică sălbatică, surprinși în pădurile din Marginea
Pisica sălbatică este o specie discretă, care trăiește solitar și vânează în special noaptea, fiind rar observată în mediul său natural.
Articol de Matei Pavel, Publicat: 01 Noiembrie 2025, 10:20 • Actualizat: 01 Noiembrie 2025, 10:47
O apariție rară și spectaculoasă a fost surprinsă de camerele de monitorizare a faunei dintr-o pădure administrată de Ocolul Silvic Marginea, din județul Suceava.
3 pui de pisică sălbatică, jucăuși și curioși, au fost filmați alături de mama lor, anunță Direcția Silvică Suceava.
Pisica sălbatică este o specie discretă, care trăiește solitar și vânează în special noaptea, fiind rar observată în mediul său natural. La maturitate, poate atinge o lungime de până la 70 de centimetri și o greutate de circa 8 kilograme, iar coada stufoasă, de aproximativ 35 de centimetri, o face ușor de recunoscut.
Direcția Silvică Suceava administrează, prin cele 24 de ocoale silvice din județ, peste 270.000 de hectare de păduri de stat, contribuind activ la protejarea și monitorizarea faunei sălbatice.













