Sursa ta de încredere

Transelectrica: Măsurile voluntare de consum responsabil şi-au demonstrat eficienţa

Potrivit companiei, nivelul actual de risc privind continuitatea alimentării cu energie electrică este gestionat astfel încât să nu existe pericolul producerii unei avarii majore.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 05 August 2026, 22:02  • Actualizat: 05 August 2026, 22:18

Transelectrica anunță că funcționarea Sistemului Energetic Național este menținută în condiții de siguranță, în pofida presiunilor generate de seceta severă și de situația dificilă din sistemele electroenergetice regionale.

Potrivit companiei, nivelul actual de risc privind continuitatea alimentării cu energie electrică este gestionat astfel încât să nu existe pericolul producerii unei avarii majore.

Operatorul național de transport al energiei electrice aplică măsuri operative, monitorizează permanent parametrii sistemului și colaborează cu instituțiile din domeniu, producătorii de energie și operatorii de transport din regiune și din Europa.

Prin Dispecerul Energetic Național sunt urmărite în timp real evoluția consumului și a producției, echilibrul dintre cerere și ofertă, frecvența sistemului, nivelurile de tensiune, fluxurile de putere, schimburile transfrontaliere și rezervele operaționale disponibile.

Pentru menținerea continuității alimentării sunt utilizate capacitățile disponibile de producție și de stocare, rezervele operaționale, precum și posibilitățile de import și de schimb transfrontalier.

Transelectrica subliniază că măsurile voluntare de consum responsabil adoptate în ultimele zile au contribuit la menținerea echilibrului în Sistemul Energetic Național și rămân importante pentru stabilitatea acestuia în perioada următoare.

Compania precizează că specialiștii săi gestionează permanent funcționarea sistemului, în condițiile unui context operațional considerat deosebit de complex, pentru a preveni dezechilibrele și întreruperile majore ale alimentării cu energie electrică.

Citește și: Scufundarea barjelor în Dunăre, amânată pentru joi dimineață

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:33

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți

Mai multe vagoane au deraiat și au căzut de pe terasament.

Două trenuri s-au ciocnit în Egipt: 7 morți și peste 100 de răniți
MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 18:26

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România

A fost detectată o nouă ţintă în spaţiul aerian al Ucrainei, la aproximativ 4 kilometri nord de localitatea Chilia Veche, în...

MApN: O nouă ţintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 17:30

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone

„În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, se arată în mesajul RO-ALERT.

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 16:14

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie

În prognoza trimestrială, hidrologii au estimat pentru luna noiembrie un debit maxim de 2.000 mc/s şi unul minim de 1.400 mc/s.

INHGA: Debitul Dunării se menţine la aproape o treime din media lunii noiembrie
Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:48

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism

Polonia se află duminică în prima zi de doliu, cu drapelele coborâte în bernă, lumânări aprinse şi slujbe religioase.

Atac armat în Polonia: Parchetul a deschis o anchetă pentru terorism
Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 13:26

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Rompetrol Rafinare (-55,26%), Artego (-18,90%) şi...

Bursa de la Bucureşti a pierdut aproximativ 24,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:35

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat un mijloc de „presiune” utilizat de Moscova înainte de reluarea...

Peste 850.000 de persoane fără curent electric, după atacuri rusești în Ucraina
ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile
Actualitate 08 Noiembrie 2026, 12:03

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

„Aceste volume nu reprezintă un consum obişnuit al unei reţele de termoficare funcţionale, ci indică amploarea...

ELCEN: 1.860 tone de apă fierbinte pe oră trebuie introduse suplimentar în sistem pentru a compensa pierderile

Radio România Actualitați

Handbal: Două meciuri, două înfrângeri pentru România în campania pentru EURO 2028

Superliga: CFR Cluj - Universitatea Craiova 0-0

Preliminarii CM 2028 la fotbal în sală. România a învins cu 2-1 Danemarca

Echipa națională: Stanciu și Mihăilă, indisponibili pentru meciurile cu Polonia și Bosnia. Pe cine a chemat Hagi