Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Diaconu va fi depus luni, între orele 12:00 şi 16:00, la sediul Teatrului Nottara din Capitală.

Admiratorii îi vor putea aduce maestrului un ultim omagiu.

Mircea Diaconu a murit sâmbătă, la vârsta de 74 de ani

Actorul a jucat atât pe scenele teatrelor, cât şi în filme, unde s-a făcut remarcat pentru roluri dramatice, dar şi comice.

Mircea Diaconu a fost angajat al Teatrelor Bulandra şi Nottara.

După Revoluția anticomunistă, în 1990, a fost primul actor din ţară care şi-a dat demisia, devenind liber profesionist.

Mircea Diaconu a jucat în filme importante pentru cinematografia românească, precum „Nunta de piatră”, „Asfalt tango”, „Filantropica” sau „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”.

Înmormântarea este programată marţi, la cimitirul din Săftica.

In memoriam Mircea Diaconu (1949 - 2024)

Născut la 24 decembrie 1949, la Vlădeşti, în judeţul Argeş, Mircea Diaconu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, în anul 1971, specializarea: Actorie, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, în „Harfa de iarbă” de Truman Capote, regia: Crin Teodorescu.

La puțin timp după terminarea facultăţii, Mircea Diaconu a devenit actor al Teatrului Bulandra, unde a lucrat până în anul 1982, când a devenit actor al Teatrului Nottara. În 1990, a ales să plece din Nottara și să devină actor liber profesionist. A revenit în 2001, ca director și, timp de un deceniu, a condus teatrul de pe Bulevardul Magheru.

Încă de la începutul carierei, a lucrat cu mari regizori, de la Liviu Ciulei la Lucian Pintilie, Valeriu Moisescu, Sanda Manu, Alexandru Tocilescu, Victor Ioan Frunză, Cătălina Buzoianu, a făcut parte din distribuția unor spectacole care au făcut istorie, precum celebra „O scrisoare pierdută” a lui Liviu Ciulei sau la fel de celebrul „Revizorul” lui Lucian Pintilie, iar pe scena Teatrului Nottara a jucat, de asemenea, în spectacole emblematice: „Pădurea” de Aleksandr Nikolaevici Ostrovski, regia: Costin Marinescu (1984); „Cuminţenia pământului”, recital Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Marin Sorescu (1984); „Cum vă place” de William Shakespeare, regia: Dan Micu (1985); „Râs şi plâns” de Ivan Radoev, regia: Petre Gheorghiu (1986); „Ultimul bal” de Ion Brad şi Dan Micu, regia: Dan Micu (1986); „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu (1988). A făcut parte, de asemenea, din distribuția celebrului spectacol „Burghezul gentilom” de J.B.P. Molière, în regia: Alexandru Dabija, care, chiar la final de 1989, înainte de Revoluție, a fost considerat premonitoriu pentru ceea ce avea să urmeze.

O carieră extraordinară a avut Mircea Diaconu în film și amintim doar câteva capodopere în care a jucat: „Nunta de piatră” în regia lui Dan Pița, în care și-a făcut debutul în 1972, „Mere roşii” în regia lui Alexandru Tatos (1976), „Înainte de tăcere” regia Alexa Visarion (1979), „De ce trag clopotele, Mitică?”, regia Lucian Pintilie (1981), „Buletin de Bucureşti”, regia Virgil Calotescu (1983), „Secretul armei secrete”, regia Alexandru Tatos (1988), „Asfalt Tango” (1996), „Filantropica” (2002), ambele în regia lui Nae Caranfil, „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regia Cătălin Mitulescu (2006).

Mircea Diaconu a avut, de asemenea, și o carieră de scriitor. A avut un debut remarcabil în 1977, volumul său, „Şugubina”, fiind distins în același an cu premiul Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat: „La noi când vine iarna” (1980), „Scaunul de pânză al actorului” (1985), eseuri despre teatru și film, „În Bucureștii de odinioară cu Mircea Diaconu” (1998). În 2014, în urmă cu exact 10 ani, când a reeditat volumul „Scaunul de pânză al actorului”, la Editura Polirom, Mircea Diaconu se afla într-un alt moment al existenței sale, la distanță de 30 de ani de când acest volum apăruse prima dată, în plin regim comunist, iar cu acel prilej el a vorbit din nou despre ceea ce înseamnă profesia de actor, conturând un portret al unui artist perfect conștient de adevărul și de iluzia care se împletesc în profesia pe care și-a ales-o, al unui sentimental înclinat spre nostalgie.

În 2000, a primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”.

Citește și: Romanul “Sînt o babă comunistă!”, în lectura lui Dan Lungu, la Radio România Cultural