Un nou mesaj de amenințare, primit de școli din București și din mai multe județe
„Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 24 Septembrie 2025, 10:16 • Actualizat: 24 Septembrie 2025, 10:16
Un nou mesaj de ameninţare referitor la un atac a fost primit prin e-mail, miercuri dimineaţa, 24 septembrie, de mai multe şcoli din Bucureşti şi din ţară. Poliția Română a transmis că, în urma verificărilor preliminare pe care le-a făcut împreună cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală.
„Mesajul a fost trimis de pe aceeaşi adresă de mail de pe care au fost trimise şi mesajele anterioare. Atât ieri, cât şi astăzi, Poliţia Română a fost sesizată de către mai multe unităţi şcolare, din Capitală şi mai multe judeţe, cu privire la faptul că unele instituţii de învăţământ au primit mesaje de ameninţare, mesaje la care, ca element de noutate, au fost ataşate şi ceva fotografii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, într-o intervenţie telefonic la Digi24, potrivit Agerpres.
„Nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală”
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Poliției Române a spus că, în urma verificărilor efectuate împreună cu SRI, au reieşit indicii că mesajul este fals, dar autorităţile continuă verificările în acest caz, iar anchetatorii au deja câteva piste în lucru.
„Mesajul de ameninţare a fost primit de pe aceeaşi adresă de mail. Aşadar, persoana care l-a trimis este aceeaşi. Avem câteva piste în lucru la acest moment”, a precizat Georgian Drăgan.
„Atât ieri, 23 septembrie, cât şi astăzi, 24 septembrie, Poliţia Română a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituţii au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj de ameninţare. Structurile competente desfăşoară verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situaţiei.
Din primele date rezultate din verificările preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.
Judeţele unde au fost primite astfel de mesaje sunt Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui şi Vâlcea.
Citește și: Poliția Română: Amenințările trimise unor instituții de învățământ nu se confirmă













