Sursa ta de încredere

UNICEF: La nivel mondial, o fată din opt a fost violată sau agresată sexual înainte să împlinească 18 ani

În Africa subsahariană, mai mult de o cincime din populația feminimă a trecut printr-o astfel de experiență.

UNICEF: La nivel mondial, o fată din opt a fost violată sau agresată sexual înainte să împlinească 18 ani
Foto: Pixabay

Articol de Victor Marin, Publicat: 10 Octombrie 2024, 18:32

Peste 370 de milioane de fete din întreaga lume, sau una din opt, au fost violate sau agresate sexual înainte de vârsta de 18 ani, a atenţionat joi agenţia UNICEF.

Acest număr se ridică la 650 de milioane, sau una din cinci, luând în calcul şi formele "non-contact" de violenţă sexuală, cum sunt abuzul online sau verbal, notează UNICEF în raportul său, despre care afirmă că este primul la nivel global pe această temă.

Deşi cele mai afectate sunt fetele şi femeile, şi un număr de 240 până la 310 milioane de băieţi, sau unul din 11, au fost victime ale violului sau agresiunilor sexuale, mai constată raportul.

Raportul citat de Agerpres scoate în evidenţă nevoia urgentă de intensificare a măsurilor pe plan global, inclusiv prin a-i ajuta pe copii să recunoască şi să raporteze violenţele sexuale.

Cel mai mare număr de victime sunt înregistrate în Africa subsahariană - 79 de milioane. Altfel spus, 22% din totalul populaţiei feminine din această zonă a lumii au trăit asemenea experienţe.

Din punct de vedere numere numeric, urmează Asia centrală şi de sud, cu 73 de milioane, Europa şi America de nord, cu 68 de milioane, America Latină şi zona Caraibelor, cu 45 de milioane, şi Africa de nord şi Asia de vest, cu 29 de milioane.

Oceania înregistrează cel mai mic număr de victime, 6 milioane de victime, dar raportat la întreaga populația a regiunii, rezultă că mai mult de o treime (34%) din populația feminină a fost victima unui viol sau a unei agresiuni sexuale.

Citește și: Un elev din Buzău a fost agresat sexual de un alt elev în incinta unei școli

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri