Sursa ta de încredere

UNICEF: Peste 300 de copii au fost uciși în Gaza de la reluarea atacurilor israeliene

Israelul a reluat operațiunile militare în Gaza la jumătatea lunii martie.

UNICEF: Peste 300 de copii au fost uciși în Gaza de la reluarea atacurilor israeliene
Foto: REUTERS / Hatem Khaled

Articol de Victor Marin, Publicat: 01 Aprilie 2025, 20:16

Cel puțin 322 de minori au fost uciși în Fâșia Gaza de când armata israeliană și-a reluat atacurile, în urmă cu două săptămâni, a anunțat Fondul ONU pentru copii, UNICEF.

Alți peste 600 au fost răniți, potrivit aceluiași comunicat al UNICEF.

''Cei mai mulți dintre acești copii erau strămutați și se adăposteau în corturi improvizate sau case avariate'', a adăugat organizația, potrivit dpa.

''Reluarea bombardamentelor neîncetate și generale, combinată cu blocarea completă a proviziilor pentru Fâșia Gaza de peste trei săptămâni, a expus răspunsul umanitar la constrângeri severe și pe civilii din Gaza - în special pe cei un milion de copii - la riscuri grave'', a subliniat UNICEF în comunicatul publicat luni.

Acesta mai arată că din 2 martie nu a mai fost permisă intrarea niciunui ajutor în Fâșia Gaza, rezultatul fiind că hrana, apa potabilă, adăposturile și îngrijirea medicală au devenit greu de accesat. ''Fără aceste provizii esențiale, malnutriția, bolile și alte probleme care pot fi prevenite se vor înmulți probabil, conducând la o creștere a deceselor infantile care pot fi prevenite'', notează UNICEF.

Agenția ONU a făcut totodată apel la părțile în conflict să reia armistițiul, amintește Agerpres.

Israelul și Hamas poartă negocieri cu privire la o nouă încetare a focului în regiune, însă nu ajung la un acord cu privire la numărul ostaticilor care ar urma să fie eliberați.

Rezultatele primului armistițiu

Pe parcursul primei faze a încetării focului intrate în vigoare pe 19 ianuarie, mișcarea palestiniană islamistă Hamas a eliberat 33 de ostatici, dintre care opt nu mai erau în viață.

Israelul a eliberat la schimb în jur de 1.800 de deținuți palestinieni din închisorile sale.

Din cei 251 de ostatici răpiți în atacul Hamas din 7 octombrie 2023 care a dus la declanșarea actualului război, în Gaza se mai află 58, dintre care 34 ar fi morți, potrivit armatei israeliene.

Atacul Hamas din octombrie 2023 din sudul Israelului a dus la moartea a 1.218 persoane, în majoritate civili. Numărul include și ostaticii decedați sau uciși în captivitate.

Drept răspuns, Israelul a lansat o ofensivă în Fâșia Gaza soldată până acum cu peste 50.000 de morți, în cea mai parte civili, conform Ministerului Sănătății din Gaza.

Citește și: Rusia refuză propunerile SUA de încheiere a războiului din Ucraina „în forma lor actuală”

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională
Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele