Vinerea Mare pentru creştinii ortodocşi şi greco-catolici
Îngroparea Mântuitorului după răstignire este simbolizată de așezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor și apoi de purtarea lui în jurul sfintelor lăcaşuri.
Publicat: 03 Mai 2024, 08:45 • Actualizat: 03 Mai 2024, 09:12
Creștinii ortodocşi și greco-catolici sunt în Vinerea Mare, o zi în care își amintesc de moartea Mântuitorului pe cruce și de așezarea Lui în mormânt.
La orele serii, credincioşii participă la Denia Prohodului Domnului, în care au loc procesiunile cu Sfântul Epitaf, care simbolizează purtarea trupului lui Iisus Hristos de la cruce la mormânt.
Vinerea Mare este ziua în care Fiului lui Dumnezeu moare, cea mai tragică dintre experiențele umane, fiind răstignit între doi tâlhari, acuzat de blasfemie și împotrivire față de autoritatea romană a acelor vremuri.
Conform textelor evanghelice, în momentul când Iisus și-a dat duhul pe cruce, Pământul s-a cutremurat și cerul s-a întunecat.
După ce a fost coborât de pe cruce, Iisus a fost așezat în mormântul oferit de Iosif din Arimateia, un înstărit al vremii.
Îngroparea este simbolizată astăzi de așezarea Sfântului Epitaf în mijlocul bisericilor și apoi de purtarea lui în jurul sfintelor lăcaşuri. Preoții și enoriașii vor cânta Prohodul Domnul, cântare funerară.
Radio România Actualități va transmite un fragment din Denia Prohodului de la Catedrala Patriarhală din București, începând cu ora 18 și 20 de minute.
Citește și: "Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei"













