Sursa ta de încredere

Vladimir Putin, despre conferința pentru pace din Elveția, în absența Rusiei: „Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că un proces de negociere a păcii în absența Rusiei nu are niciun sens.

Vladimir Putin, despre conferința pentru pace din Elveția, în absența Rusiei: „Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns”
Foto: Sergei Savostyanov/ Reuters

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 12 Aprilie 2024, 10:21  • Actualizat: 12 Aprilie 2024, 10:21

Președintele rus Vladimir Putin a luat în derâdere, joi, 11 aprilie, anunțul făcut de Elveția cu privire la o conferință pentru pace în Ucraina, în absența Federației Ruse. Liderul de la Kremlin a spus că un astfel de eveniment ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre iniţiativa luată de Elveţia, a spus că un proces de negociere a păcii în absența Rusiei nu are niciun sens, potrivit agenției de presă AFP citată de Agerpres.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a spus că orice acţiune pentru Ucraina care ignoră poziţia Rusiei este „desprinsă de realitate” și lipsită de perspectivă.

În plus, ea a criticat „formula de pace” propusă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care prevede, în esenţă, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean, reparaţii financiare din partea Moscovei şi crearea unui tribunal special pentru a-i judeca pe responsabilii ruşi.

„Este cunoscut faptul că formula Zelenski nu ia în considerare compromisuri sau alternative şi ignoră complet propunerile Chinei, Braziliei, ale statelor africane şi arabe”, a spus Zaharova.

Ea a adăugat că nu se poate avea încredere nici în Elveţia, care apără poziţiile Ucrainei, susţine regimul de la Kiev, aplică sancţiuni anti-ruse şi adoptă strategii ce exclud Rusia din sistemul de securitate european.

„Elveţia nu poate fi o gazdă neutră în astfel de condiţii şi cu atât mai puţin un mediator, prin definiție. Suntem convinşi că partenerii noştri din Asia, Africa şi America Latină vor fi vigilenţi şi nu se vor lăsa atraşi într-o nouă aventură anti-rusească”, a spus ea.

Contre între SUA și Rusia, în privința conferinței din Elveția

Pe tema conferinței din Elveția au apărut contre între Statele Unite ale Americii și Rusia. Moscova a acuzat Washingtonul că evenimentul este un proiect electoral al Partidului Democrat al actualului președinte, Joe Biden, aflat în cursă pentru un nou mandat.

„Aceasta este o afirmaţie absurdă a guvernului rus”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Matthew Miller, adăugând că poziţia Moscovei „nu arată prea multă încredere în capacitatea guvernului elveţian de a-şi conduce propriile afaceri de politică externă”.

„Politica noastră în acest sens a fost întotdeauna: nimic despre Ucraina fără Ucraina. Dacă aceasta este o reuniune diplomatică pe care guvernul ucrainean o susţine şi la care doreşte să participe, cu siguranţă sprijinim dreptul său de a face asta”, a continuat el. Washingtonul nu a anunțat încă dacă va participa sau nu.

Amintim că Elveția a anunțat că va reuni pe 15 şi 16 iunie reprezentanţi din aproximativ o sută de ţări într-o conferință pentru pace în Ucraina.

Citește și: Elveţia va găzdui o conferinţă pentru pace în Ucraina la jumătatea lunii iunie

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Actualitate 16 Octombrie 2026, 10:52

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic

Date personale ale utilizatorilor aplicației AGA au fost expuse.

Depozitarul Central, ținta unui atac informatic
Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 09:25

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii

„Pentru fiecare sector, reforma şi investiţia sunt programate împreună”, arată programul de guvernare 2026-2028.

Programul de guvernare al premierului desemnat: Investiţiile europene din perioada 2028-2034, concentrate pe proiecte mari în șase domenii
Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 08:36

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO

Atacurile asupra navelor comerciale din apropierea României și Bulgariei s-au înmulțit în ultimele zile.

Amenințările la adresa transportului maritim din Marea Neagră, în analiza NATO
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu