Sursa ta de încredere

Vladimir Putin, în vizită la Beijing

Este prima vizită în străinătate a liderului de la Kremlin de la învestirea pentru cel de-al cincilea mandat prezidențial.

Vladimir Putin, în vizită la Beijing
Foto: Kremlin.ru via REUTERS

Articol de Andrei Enache, Publicat: 16 Mai 2024, 06:34  • Actualizat: 16 Mai 2024, 09:02

Vladimir Putin a ajuns la Beijing, joi, 16 mai, pentru a se întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping. Președintele Chinei i-a spus liderului rus că țările lor vor apăra dreptatea în lume, potrivit Ministerului Afacerilor Externe al ţării asiatice.

„În ciuda unor suişuri şi coborâşuri, relaţiile noastre s-au întărit şi au rezistat testului peisajului internaţional în schimbare. Suntem un bun exemplu pentru alte puteri în ceea ce priveşte respectul şi sinceritatea.

Dezvoltarea legăturilor noastre este favorabilă păcii, stabilităţii şi prosperităţii în regiune şi în lume.”, a declarat Xi Jinping în cadrul întâlnirii cu uşile închise pe care a avut-o joi cu Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

„Vom continua să ne consolidăm prietenia şi să apărăm dreptatea în lume”, a mai spus Xi Jinping în faţa lui Vladimir Putin, care a sosit miercuri după ora locală 4:00 a.m. (20:00 GMT) la aeroportul din capitala Beijing.

Președintele chinez a mai spus că țara lui va fi întotdeauna un bun vecin, prieten şi partener de încredere reciprocă cu Rusia și a calificat relația drept „proprice păcii”. El a subliniat că cle două țări nu au ajuns uşor la relaţiile pe care le au în prezent şi că acestea ar trebui să fie preţuite şi îngrijite de ambele părţi.

Vladimir Putin: Cooperarea dintre Rusia și China, factor stabilizator pentru lume

La rândul lui, Vladimir Putin i-a transmis președintelui chinez că Moscova şi Beijingul au acumulat un „bagaj solid” de cooperare practică.

„Moscova şi Beijingul au acumulat într-adevăr un bagaj solid de cooperare practică”, a declarat Putin, citat de agenţiile de presă ruse, preluate de Reuters.

Președintele Rusiei a mai insistat că această cooperare dintre Rusia şi China reprezintă un factor stabilizator pentru lume şi că nu este îndreptată împotriva nimănui.

Aceasta este prima vizită în străinătate a liderului de la Kremlin de la învestirea pentru cel de-al cincilea mandat prezidențial, în urma unor alegeri în care acesta a candidat practic fără opoziție.

Întâlnirea dintre Vladimir Putin și Xi Jinping, a treia în puțin peste un an, are loc în contextul în care invazia Rusiei în Ucraina continuă de peste doi ani, notează BBC.

Rusia s-a confruntat cu sute de sancțiuni din partea Statelor Unite ale Americii și a aliaților occidentali ai acestora care urmăresc să paralizeze mașina de război a Moscovei.

Beijingul a fost acuzat că a sprijinit agresiunea Moscovei, furnizând tehnologie și componente, dar China susține că niciuna dintre acestea nu este letală.

Președintele chinez a făcut o vizită la Budapesta, săptămâna trecută, și a avut o întâlnire cu premierul ungar Viktor Orban. Premierul ungar i-a urat bun venit, amintind că acesta nu a mai vizitat Ungaria de 20 de ani.

După o vizită-fulger în Ucraina, secretarul de stat al SUA, Anthony Blinken, a avertizat că Washingtonul va acționa dacă China nu încetează să furnizeze Rusiei aceste arme, dar nu a specificat măsurile care vor fi luate.

Dacă Occidentul dorește să lupte pentru Ucraina, Rusia este pregătită, a declarat, luni, șeful diplomației ruse.

„Este dreptul lor - dacă vor să fie pe câmpul de luptă, va fi pe câmpul de luptă”, a declarat Serghei Lavrov, citat de agenția de știri de stat RIA.

"Lupte crâncene" sunt în desfăşurare pe anumite porţiuni de frontieră în provincia nord-estică Harkov, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Mii de persoane au fost evacuate în urma unor acţiuni ofensive pe care armata rusă le-a lansat începând de vineri în această provincie ucraineană.

Liderul de la Kiev insistă ca aliații să doneze sisteme de apărare pentru a contracara atacurile invadatorilor.

Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW) estimează în acest timp că trupele ruse desfăşoară doar "operaţiuni ofensive limitate" de-a lungul graniţei Rusiei cu provincia Harkov, dar "continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate" de armata ucraineană, confruntată cu un deficit de efective şi muniţii.

Citește și: Sistemul PATRIOT este indispensabil României, spune ministrul Tîlvăr

Etichete : vladimir putin beijing
Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională
Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București