Sursa ta de încredere

Zeci de mii de români au rămas fără curent electric din cauza vremii

Cele mai multe întreruperi de curent electric s-au înregistrat în județele Vrancea, Galați, Bacău, Neamț, Constanța și Brăila.

Zeci de mii de români au rămas fără curent electric din cauza vremii
Foto: Pexels | Miguel Á. Padriñán

Articol de Diana Oprea, Publicat: 30 Septembrie 2024, 12:05  • Actualizat: 30 Septembrie 2024, 12:06

Condițiile meteorologice au cauzat incidente pe rețelele de medie și joasă tensiune, pe parcursul nopții trecute, astfel că aproape 28.000 de consumatori nu mai erau alimentaţi cu energie electrică luni dimineaţa, conform ministrului Energiei, Sebastian Burduja.

Operatorii de distribuție afectați

„Au apărut în cursul nopţii mai multe incidente pe reţelele de medie şi de joasă tensiune. În acest moment, avem următoarele cifre privitoare la numărul de consumatori nealimentaţi, pe fiecare operator de distribuţie în parte: Electrica DEER (Galaţi - 2960, Vrancea - 5845, Buzău - 703, Brăila - 661), Delgaz Grid (Bacău - 3478, Iaşi - 1753, Neamţ - 3062, Vaslui - 1524), PPC (Constanţa - 3377, Ialomiţa - 511, Călăraşi - 1857), DEO (Dolj şi Olt - 2243).

Toate echipele de intervenţie sunt mobilizate în efectiv complet. Se intervine în regim de urgenţă şi în siguranţă, în funcţie de condiţiile meteorologice din teren, pentru a restabili alimentarea cu energie electrică într-un timp”, a scris ministrul Energiei, pe pagina sa de Facebook.

Rețeaua de transport a energiei, funcțională

Pe de altă parte, acesta a menţionat că nu există nicio problemă pe reţeaua de transport a energiei electrice, nu există probleme de adecvanţă a sistemului, iar producţia de energie electrică a fost şi este mai mare decât consumul, în condiţiile în care România produce 2500 MW energie activă din centralele eoliene, având un sold de export de 1100 MW.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis duminică mai multe avertizări de vreme rea valabile în cea mai mare parte a ţării. Astfel, în Galaţi a fost Cod roşu de ploi torenţiale şi vânt iar în nordul şi estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, Moldova şi Dobrogea a fost Cod portocaliu, anunță Agerpres.

3.800 de consumatori din 9 localităţi din Vrancea, fără curent electric

Aproape 3.800 de consumatori din nouă localităţi ale judeţului Vrancea au rămas fără curent electric, pe fondul codurilor meteorologice şi hidrologice portocaliu şi roşu, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

„La nivelul judeţului Vrancea, până la acest moment, pe fondul codurilor meteorologice şi hidrologice portocaliu şi roşu, nu au fost semnalate probleme deosebite.

La ora 08.00 se înregistrau probleme privind alimentarea cu energie electrică în nouă localităţi, fiind afectaţi 3.749 de consumatori. 13 echipe formate din 49 de specialişti ai distribuitorului de energie electrică intervin pentru remedierea defecţiunilor”, a precizat ISU Vrancea.

Potrivit sursei citate, în cursul nopţii trecute, echipaje de pompieri militari şi reprezentanţi ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au intervenit pentru degajarea unor arbori căzuţi pe partea carosabilă, pe DN23A, în localitatea Tătăranu, DN2L, în localitatea Străoane, DJ205B, în localitatea Jariştea şi pe DJ205H, între localităţile Păuneşti şi Domneşti.

Echipaje din cadrul ISU Vrancea au efectuat pe toată durata nopţii, în zona de competenţă, misiuni de patrulare şi verificare, pentru a preîntâmpina problemele ce ar fi putut să apară şi pentru a veni în sprijinul populaţiei, dacă situaţia ar fi impus-o, relatează Agerpres.

1.500 consumatori din Neamț nu sunt alimentaţi cu energie electrică

Peste 1.500 consumatori din Piatra-Neamţ, Pildeşti, Hociungi, Avereşti şi Izvoare nu sunt alimentaţi cu energie electrică, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, a informat, luni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.

„Se lucrează pentru remedierea situaţiei”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Potrivit sursei citate, pompierii intervin în comuna Valea Ursului, pe DJ 207C, pentru îndepărtarea unui arbore căzut pe partea carosabilă. De asemenea, pe strada Măgurei din municipiul Roman se acţionează pentru îndepărtarea unei crengi căzută pe partea carosabilă, scrie Agerpres.

6 localităţi din Brăila fără energie electrică şi cu copaci doborâţi de vânt

Codul Portocaliu de precipitaţii abundente şi vânt puternic a provocat probleme în judeţul Brăila pe timpul nopţii, şase localităţi rămânând fără energie electrică, iar mai mulţi copaci fiind doborâţi de vânt, informează ISU Brăila.

Luni, la ora 06.00, şase localităţi nu aveau energie electrică, respectiv Căldăruşa, Oprişăneşti, Albina, Vişani, Plăsoiu, Câineni, fiind afectaţi 1782 consumatori. Până la ora 08.00, mai erau probleme doar în trei localităţi: Căldăruşa, Oprişăneşti, Albina, cu 661 consumatori afectaţi, zece echipe ale SC Electrica intervenind pentru remedierea defecţiunilor, informează Agerpres.

Duminică seara, începând cu ora 19.00, echipajele ISU Brăila au intervenit pentru degajarea a trei copaci căzuţi pe partea carosabilă în localităţile Batogu (comuna Cireşu) - ora 19.10, localitatea Ianca - ora 21.50 şi Brăila (centura municipiului în zona Cimitirului Radu Negru Nou) - ora 23.40. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Citește și: Transfăgărășanul, deszăpezit pentru prima dată în acest sezon

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:34

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO

Liderul de la Casa Albă a criticat decizia Kievului de a relua atacurile asupra rafinăriilor rusești.

Trump: Nu sunt un mare admirator al lui Zelenski | VIDEO
INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
Actualitate 16 Octombrie 2026, 07:17

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă

Starului de la Bollywood i s-a cerut să părăsească țara.

INDIA: Actorul Imran Khan, declarat inderizabil după participarea la un protest de stradă
FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Actualitate 16 Octombrie 2026, 06:38

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii

Circulația trenurilor Eurostar nu a fost afectată de accident.

FRANȚA: 19 răniți după coliziunea dintre un autobuz și un tren în apropierea Tunelului de sub Canalul Mânecii
Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:23

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles

România cere menținerea fondurilor pentru agricultură și coeziune.

Bugetul multianual al UE, în centrul dezbaterilor de la Bruxelles
SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Actualitate 16 Octombrie 2026, 05:12

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon

Nu este clar dacă atacatorul, care a fost lichidat de un trecător, avea vreo legătură cu școala.

SUA: 4 persoane, ucise într-un atac armat comis la o școală din Oregon
Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Actualitate 15 Octombrie 2026, 22:43

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani

Ploile torențiale au început miercuri dimineață în cel mai mare oraș al Turciei și s-au intensificat pe parcursul zilei,...

Metropola turcă Istanbul, sub ape: 3 morți după cele mai abundente ploi din ultimii 80 de ani
Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
Actualitate 15 Octombrie 2026, 21:50

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie

Cabinetul reunește 11 social-democrați și 6 independenți.

Guvernul Luca Niculescu, în drumul spre învestire: Votul din Parlament este programat pe 20 octombrie
RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut
Actualitate 15 Octombrie 2026, 20:28

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Reporteri fără Frontiere (RSF) denunță o nouă escaladare a campaniei neîncetate a autorităților împotriva acestui emblematic...

RUSIA: Redactorul-șef al ziarului independent Novaia Gazeta, reținut

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină