Valentino Garavani, unul dintre ultimele mari nume ale epocii de aur a haute couture-ului, s-a stins din viață, luni, la vârsta de 93 de ani.

Dispariția marchează sfârșitul unei ere în modă – cea în care eleganța era o artă, iar luxul nu avea nimic ostentativ, ci era expresia unui rafinament natural, aproape aristocratic.

Timp de peste patru decenii, până la retragerea sa din 2008, Valentino a fost mai mult decât un creator de modă. A fost un arbitru al eleganței, un reper al bunului gust și o prezență constantă în cercurile cele mai exclusiviste ale lumii. A îmbrăcat regine, prime doamne, actrițe legendare și staruri ale Hollywoodului. A fost confident, sfătuitor și uneori chiar formator de stil pentru femeile care au definit secolul al XX-lea.

Jackie Kennedy l-a ales pentru nunta cu Aristotel Onassis. Farah Pahlavi a fugit din Iran purtând unul dintre paltoanele sale din cașmir. Elisabetei a II-a i-a sugerat, cu un zâmbet discret, să poarte negru – un sfat refuzat din rațiuni de protocol. Valentino se mișca cu aceeași naturalețe la Buckingham Palace ca pe covorul roșu de la Oscaruri. „Nu pot face decât trei lucruri: să creez o rochie, să decorez o casă și să distrez oamenii”, spunea el cu o sinceritate dezarmantă.

O artă de a trăi

Valentino nu a fost doar un creator de modă, ci un stil de viață în sine. A trăit așa cum și-a imaginat femeile: elegant, rafinat, înconjurat de frumusețe. Reședințele sale – vila din Roma, conacul londonez din secolul al XIX-lea, penthouse-ul din New York, cabana din Gstaad sau castelul francez de la Wideville – spuneau toate aceeași poveste a opulenței temperate de bun-gust.

Petrecerile sale au devenit legendare. De la fastuoasa cină premergătoare nunții lui Kim Kardashian cu Kanye West, la celebrarea premiului obținut de Sofia Coppola la Cannes, Valentino a rămas până la capăt un maestru al spectacolului social. „Înfrumusețez tot ce ating”, declara fără falsă modestie. Și avea dreptate.

Ucenicia marilor maeștri

Născut în 1932, la Voghera, într-o familie burgheză din nordul Italiei, tânărul Valentino visează de timpuriu la glamourul Hollywoodului și la lumea sofisticată descrisă în filmele lui George Cukor. La 17 ani pleacă la Paris, unde studiază la Beaux-Arts și la celebra Chambre Syndicale de la Couture. Se formează în atelierele unor giganți precum Cristóbal Balenciaga, Jean Dessès și Guy Laroche.

Întors la Roma, în 1959, își deschide primul atelier. Orașul trăia atunci efervescența Cinecittà, iar starurile internaționale îi trec rapid pragul. Elizabeth Taylor devine una dintre clientele sale fidele.

Destinul său se schimbă definitiv în 1960, când îl întâlnește pe Giancarlo Giammetti. Partener de viață și de afaceri, acesta va fi arhitectul imperiului Valentino. „Creierul lui Giancarlo și talentul lui Valentino – o combinație perfectă”, scria mai târziu Vanity Fair.

Stilul Valentino

Valentino a creat o estetică recognoscibilă instantaneu: feminitate absolută, croieli impecabile, opulență controlată. Rochii fluide, broderii fine, mătase, tafta, volane, detalii couture executate cu precizie obsesivă. Totul fără excese gratuite.

A fost designerul care a legat epoca de aur a haute couture-ului de luxul contemporan. „Nu a făcut revoluții, a creat frumusețe”, spunea despre el o critică de modă. Semnătura sa era garanția eleganței.

Și apoi, desigur, roșul Valentino – nuanța devenită simbol. Descoperit, spune legenda, într-o seară la Opera din Barcelona, acel roșu intens, vibrant, a devenit culoarea casei sale. Un roșu care a îmbrăcat-o pe Anne Hathaway, Jennifer Aniston, Rihanna și nenumărate alte staruri, devenind sinonim cu glamourul absolut.

De la haute couture, la mit cultural

În anii ’70, Valentino se mută la Paris, convins că adevărata consacrare se obține acolo. La Place Vendôme, defilările sale devin spectacole fastuoase, cu supermodelele epocii – Naomi, Claudia, Cindy – tratate ca niște zeițe ale podiumului.

În anii 2000, Valentino devine un personaj pop-cultural. Apare în „Diavolul se îmbracă de la Prada”, este celebrat în documentare și retrospectivi, iar stilul său devine sinonim cu luxul clasic, fără vârstă.

În 2008, se retrage oficial. „Nu am creat niciodată ceva vulgar”, declara atunci. „Cea mai mare lipsă de eleganță este lipsa de educație.” Casa Valentino rămâne în mâinile discipolilor săi, Maria Grazia Chiuri și Pierpaolo Piccioli, care vor duce mai departe moștenirea sa.

O moștenire fără vârstă

Valentino Garavani a murit la 93 de ani, lăsând în urmă nu doar o casă de modă, ci o idee despre frumusețe, rafinament și măsură. A fost un creator care nu a urmărit niciodată scandalul sau avangarda agresivă. A crezut în eleganță ca formă de civilizație.

Într-o lume grăbită, unde moda se consumă rapid, Valentino rămâne simbolul unei epoci în care stilul era etern, iar o rochie putea deveni o operă de artă.

Așa cum spunea el însuși: „Eleganța nu ține de haine. Ține de atitudine.”