Agerpres își digitalizează arhiva istorică: 200.000 de fotografii și texte vor fi accesibile online
Arhiva digitală va putea fi consultată de orice persoană cu acces la internet și se adresează, între alții, cercetătorilor, profesorilor, studenților, jurnaliștilor, instituțiilor publice și companiilor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 29 Septembrie 2026, 18:20 • Actualizat: 29 Septembrie 2026, 18:22
Agerpres va publica online 100.000 de fotografii și 100.000 de texte cu valoare istorică, printr-un proiect de digitalizare în valoare de peste 7,5 milioane de lei.
Agenția Națională de Presă a anunțat, marți, semnarea contractului de finanțare, proiectul urmând să fie finalizat în septembrie 2029.
Arhiva digitală va putea fi consultată de orice persoană cu acces la internet și se adresează, între alții, cercetătorilor, profesorilor, studenților, jurnaliștilor, instituțiilor publice și companiilor.
Arhiva istorică de fotografie a Agerpres cuprinde aproximativ 4,5 milioane de imagini realizate între 1927 și 2003, păstrate pe plăci de sticlă, filme și diapozitive. Acestora li se adaugă știrile transmise de-a lungul deceniilor pe hârtie, prin telex și prin fax. Potrivit agenției, cea mai mare parte a acestui patrimoniu există doar pe suport fizic, este expusă degradării și nu poate fi consultată de public.
„Arhivele Agerpres nu vor mai rămâne închise în sertarele metalice ale Agenției. Le deschidem lumii, în format digital, pentru ca publicul să poată descoperi istoria României prin imaginile și textele strânse de Agerpres încă din 1889, anul înființării agenției”, a declarat directorul general al instituției, Claudia-Victoria Nicolae.
Aceasta a subliniat că este primul proiect european în care Agerpres are rolul de coordonator și beneficiar, după participarea, ca partener, la proiecte derulate alături de alte agenții de presă europene.
Pe lângă digitizarea fotografiilor și a textelor, proiectul prevede dezvoltarea a trei platforme software: una pentru arhivarea și vizualizarea imaginilor istorice, una pentru verificarea autenticității imaginilor prin inteligență artificială și blockchain și platforma „Știrea zilei”, destinată certificării digitale a conținutului jurnalistic.
Sistemul va beneficia de o infrastructură dedicată de securitate cibernetică. Noile servicii vor acoperi administrarea arhivei, accesul public online și certificarea digitală a conținutului.
Conducerea Agerpres consideră că accesul la documentele istorice poate contribui și la combaterea dezinformării.
„Într-o perioadă în care suntem tot mai adesea puși în situația de a ne întreba ce este real și ce nu, aceste documente devin mai mult decât o arhivă: devin dovezi ale timpului și un reper important în lupta cu dezinformarea și știrile false”, a afirmat Claudia-Victoria Nicolae.
Contractul a fost încheiat cu Autoritatea pentru Digitalizarea României, în calitate de organism intermediar pentru Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027. Finanțarea este integral nerambursabilă: aproximativ 5,64 milioane de lei provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 1,89 milioane de lei din bugetul național.
Implementarea se desfășoară pe parcursul a 36 de luni, între 28 septembrie 2026 și 28 septembrie 2029. Agerpres estimează că arhiva digitală va atrage cel puțin 12.200 de utilizatori anual până













