Sursa ta de încredere

BNR lansează prima monedă de formă dreptunghiulară

Emisiunea deschide noua serie numismatică „Pictori români”.

Articol de Andrei Enache, Publicat: 24 August 2026, 10:30  • Actualizat: 24 August 2026, 10:57

Banca Națională a României lansează luni, 24 august, prima monedă de formă dreptunghiulară introdusă în circuitul numismatic.

Realizată din argint, moneda este dedicată pictorului Nicolae Tonitza, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea artistului.

Emisiunea deschide noua serie numismatică „Pictori români”. Aversul color al monedei reproduce tabloul „Flori galbene”, operă aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și care, în perioada interbelică, a făcut parte din colecția de artă a BNR. Tot pe avers apar inscripția „ROMANIA”, valoarea nominală de 10 lei, stema țării și anul emisiunii, 2026.

Reversul prezintă portretul și numele lui Nicolae Tonitza, precum și anii între care a trăit pictorul, 1886-1940.

Moneda este realizată din argint, în calitate Proof, cântărește 31,103 grame și are dimensiunile de 43 pe 31 de milimetri. Tirajul aprobat este de numai 500 de exemplare.

Fiecare piesă este ambalată într-o capsulă transparentă și este însoțită de o broșură de prezentare și de un certificat de autenticitate, redactat în limbile română, engleză și franceză.

Prețul de vânzare este de 1.150 de lei, cu TVA inclus. Deși are putere circulatorie pe teritoriul României, moneda este destinată în principal colecționarilor.

Emisiunea poate fi achiziționată prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița
Special 14 Octombrie 2026, 08:11

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița

Programat între între 5 și 8 noiembrie, evenimentul este organizat de Radio România, în parteneriat cu Primăria Municipiului...

Prima ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, la Reșița
„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii
Special 14 Octombrie 2026, 05:48

„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii

Organizat de Asociația Kinetobebe, în parteneriat cu instituția de cultură, evenimentul oferă acces gratuit la activități...

„Dansul pașilor de catifea”: Festival dedicat copiilor cu dizabilități, la Opera Comică pentru Copii
Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Special 14 Octombrie 2026, 05:45

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Zeci de mii de pelerini s-au închinat, în ultimele zile, la racla cu moaștele acesteia.

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt
Special 10 Octombrie 2026, 15:20

Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt

„Descoperirea inelului cu sigiliu este cu atât mai importantă cu cât acesta a fost excavat în legendarul palat de pe insula...

Premieră: Un inel din bronz cu sigiliu ce reprezintă Farul din Alexandria, descoperit în ruinele unui palat scufundat din Egipt
„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România
Special 09 Octombrie 2026, 00:59

„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România

Inspirat din romanul omonim al scriitorului francez Gaston Leroux, publicat în 1910, spectacolul spune povestea unui geniu...

„Fantoma de la Operă”, la a 40-a aniversare: Musicalul a atras 160 de milioane de spectatori și are o legătură specială cu România
Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
Special 08 Octombrie 2026, 15:40

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie

Evenimentul aduce din nou pe scenă, după o absență de 8 ani, artiștii care au marcat topurile și preferințele publicului.

Premiile Muzicale Radio România revin la Sala Radio pe 2 noiembrie
David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România
Special 07 Octombrie 2026, 22:04

David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România

„Păstrez toată viteza pentru bazin. Încerc să-mi păstrez calmul cât de mult pot. Cel mai important este să ajungem acasă în...

David Popovici a devenit Ambasador al Conducerii Defensive în România
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Special 07 Octombrie 2026, 17:43

19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin

Inițiativa legislativă îi aparține deputatei Geanina Pistru, la propunerea Cristinei Chiriac, președinta fondatoare a CONAF.

19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină